in ,

Trump este încă președinte, reamintește Casa Albă

Trump este încă președinte, reamintește Casa Albă

Casa Albă a ținut miercuri să le reamintească americanilor că Donald Trump este încă președintele lor, după înfrângerea republicanilor săi în fața democraților în alegerile pentru Congres de la jumătatea mandatului, transmite AFP.

‘Mesaj de interes public: Trump este încă președintele vostru’, a scris Casa Albă pe rețeaua de socializare X. Mesajul este însoțit de o fotografie a lui Trump, cu un aer încruntat și hotărât și cu pumnii strânși proptiți în masa lui de lucru din Biroul Oval. În mai puțin de două ore, postarea a atras mii de comentarii sarcastice.

Republicanii au pierdut la alegerile intermediare majoritatea în Camera Reprezentanților și în Senat, ceea ce le va permite democraților să blocheze inițiativele legislative dorite de Casa Albă, să obstrucționeze numirile decise de Trump și să lanseze anchete împotriva acestuia și a membrilor administrației sale. Totuși, Trump a amenințat la rândul său că-și va folosi dreptul de veto și că va încerca să guverneze prin ordine executive (decrete).

‘Costul vieții în toate domeniile, sistemul de sănătate și războiul necugetat și costisitor împotriva Iranului’, care a contribuit în mare măsură la explozia prețurilor, sunt principalii factori care au condus la înfrângerea republicanilor, a apreciat liderul democraților din Camera Reprezentanților, Hakeem Jeffries, care va prelua președinția acestei camere a Congresului în ianuarie.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Zelenski a sosit în Spania pentru întâlniri cu Sanchez și alți lideri în marja summitului ibero-american

Zelenski a sosit în Spania pentru întâlniri cu Sanchez și alți lideri în marja summitului ibero-american

DNA: Un șef și un inspector din Administrația Bazinală de Apă Olt – arestați preventiv pentru luare de mită

DNA: Un șef și un inspector din Administrația Bazinală de Apă Olt – arestați preventiv pentru luare de mită