„Pot confirma că cei doi lideri vor vorbi probabil săptămâna aceasta”, a spus ea în timpul unui schimb de opinii cu jurnaliştii.
Preşedintele american, care a îndreptat Statele Unite într-o direcţie hotărât protecţionistă de la revenirea sa la putere în ianuarie, a amplificat din nou vineri tensiunile cu Beijingul, acuzând China că nu respectă termenii armistiţiului comercial negociat între cele două ţări pe 12 mai la Geneva.
Statele Unite şi China au ajuns la un acord pentru a suspenda temporar o sălbatică escaladare care a dus taxele vamale pentru produsele americane la 125% şi pe cele pentru produsele chinezeşti la 145%.
După două zile de întâlniri, Washingtonul şi Beijingul au acceptat să îşi reducă temporar taxele vamale la 30%, respectiv 10%, angajându-se să continue discuţiile pentru un acord comercial.
Secretarul american pentru comerţ, Scott Bessent, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că este „sigur” că o convorbire la nivel înalt între cei doi lideri ar putea „rezolva” problema.
Potrivit Wall Street Journal, problema ar avea ca origine ritmul lent cu care China a acordat noi licenţe de export pentru pământuri rare şi alte componente necesare pentru semiconductori şi automobile.
Pe lângă acest duel cu China, Donald Trump este angajat într-o luptă politică cu justiţia americană.
Miercuri, Comisia pentru Comerţ Internaţional (ITC) din SUA a blocat aşa-numitele taxe vamale „reciproce” de cel puţin 10%, dar care pot fi şi mai mari, dorite de Trump, precum şi pe cele impuse Chinei, Canadei şi Mexicului.
Judecătorii au decis că Donald Trump nu avea autoritatea instituţională pentru a lua o astfel de decizie.