”Am împiedicat un conflict militar. Cred că acela ar fi putut fi un război nuclear rău, ar fi putut fi ucise milioane de persoane, aşa că sunt foarte mândru” că India şi Pakistan au convenit încheierea focului, a declarat Trump în faţa jurnaliştilor acreditaţi la Casa Albă.
El a salutat faptul că ”administraţia sa a contribuit la negocierea unei încetări a focului totale şi imediate, cred permanentă, între India şi Pakistan, punând astfel capăt unui conflict între două naţiuni dotate cu numeroase arme nucleare”.
”Dacă vă opriţi, vom face comerţ, dacă nu vă opriţi, nu vom face comerţ”, a adăugat Donald Trump.
Săptămâna trecută, India şi Pakistanul ajunseseră pe marginea unui război deschis, atacându-se reciproc cu drone, tiruri de artilerie şi rachete.
Deşi ostilităţile nu dădeau niciun semn de încetinire, Trump a creat surpriza sâmbătă după-amiază anunţând că a obţinut o ”încetarea a focului totală şi imediată” după eforturi diplomatice făcute în special de vicepreşedintele american J. D. Vance şi de secretarul de stat Marco Rubio.
Islamabadul şi New Delhi au confirmat că au căzut de acord – ”în mod direct”, după cum a precizat India – cu o încetare a focului.
Anunţând încetarea focului, liderul american a evocat sâmbătă discuţii în vederea unei ”soluţii în Kashmir”. O sursă guvernamentală de la New Delhi a exclus totuşi rapid această posibilitate.
Escaladarea situaţiei din Kashmir a urmat unui atentat comis în 22 aprilie în partea indiană a regiunii şi soldat cu 26 de morţi, India acuzând Pakistanul de sprijinirea presupuşilor autori ai atacului.
India şi Pakistanul îşi dispută încă din 1947 suveranitatea asupra întregului Kashmir, regiune cu populaţie majoritar musulmană, divizată între cele două ţări.
În partea indiană, o rebeliune separatistă s-a soldat cu zeci de mii de victime începând din 1989. Guvernul de la New Delhi a desfăşurat acolo aproximativ 500.000 de soldaţi.