Președintele american Donald Trump urmează să îl informeze pe omologul său turc Recep Tayyip Erdogan că este pregătit să permită Ankarei să se alăture din nou programului de avioane de luptă F-35, a relatat luni New York Times, citând patru oficiali de rang înalt ai administrației americane, transmite Reuters.
Informația vine în contextul în care Trump se îndreaptă spre Ankara pentru summitul NATO, care începe marți seară și unde este așteptat să se întâlnească cu Erdogan.
Potrivit New York Times, oficialii au avut opinii diferite cu privire la modul în care Trump va încerca să ocolească restricțiile impuse de Congres, dar au sugerat că ar putea exista un schimb de scrisori pe această temă între cei doi lideri.
Achiziționarea de către Turcia în 2019 a sistemului de apărare antirachetă rusesc S-400 a înrăutățit relațiile acestei țări cu Statele Unite și a deteriorat sprijinul în Congres față de Ankara. Washingtonul a impus sancțiuni Turciei și a exclus-o din programul avionului de luptă F-35.
De asemenea, Congresul a votat o lege care interzice orice vânzare de avioane F-35 către Ankara atât timp cât aceasta continuă să dețină sisteme S-400, americanii invocând faptul că acest sistem prezintă un risc de securitate pentru avionul produs de SUA.
Subiectul a rămas un punct major de divergență între cele două state, chiar dacă relațiile s-au încălzit sub președinția lui Trump.
Evoluția în dosarul F-35 ar fi un semn al îmbunătățirii relațiilor dintre cele două țări, mai ales după ce administrația Trump a notificat oficial Congresul cu privire la intenția sa de a vinde zeci de motoare cu reacție, în valoare de peste 700 de milioane de dolari, Turciei luna trecută, potrivit unei copii a notificării oficiale consultate de Reuters.
Citeşte şi:
Summitul NATO de la Ankara (7-8 iulie)


