Președintele american Donald Trump va participa la următorul summit NATO, care se va desfășura în Turcia pe 7 și 8 iulie, a declarat miercuri secretarul american de stat Marco Rubio, care a susținut că Alianța are nevoie de o reformă profundă, relatează agențiile AFP și EFE.
‘Președintele însuși va participa la următorul summit al NATO. Suntem în continuare în NATO, dar NATO are nevoie de schimbări semnificative’, a spus Rubio în fața unei comisii parlamentare.
El consideră de asemenea că acest summit, care va reuni cele 32 de țări membre în capitala turcă Ankara, ‘este, fără îndoială, cel mai important din istoria organizației, întrucât există anumite chestiuni care trebuie clarificate și soluționate’.
Trump le adresează constant critici aliaților europeni, după ce aceștia au refuzat să i se alăture în războiul pe care l-a lansat împreună cu Israelul împotriva Iranului.
Însă, la precedentul summit, desfășurat anul trecut la Haga, el a reușit să le impună acestor aliați, cu excepția Spaniei, să-și crească bugetele apărării până la 5% din PIB, în mod etapizat până în anul 2035, procent defalcat în 3,5% cheltuieli strict militare și 1,5% pentru finanțarea unor investiții conexe domeniului apărării, precum infrastructura critică, consolidarea industriei de apărare, apărarea cibernetică etc.
Potrivit secretarului general al NATO, Mark Rutte, la summitul de la Ankara se va face și o evaluare a modului în care statele membre intenționează să atingă acest obiectiv, prin prezentarea unei ‘traiectorii credibile’.
La același summit NATO își va confirma de asemenea angajamentul de a continua să sprijine Ucraina în războiul cu Rusia, iar președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu va lipsi de la reuniune.


