Angajații Serviciului de Inspecție, Monitorizare și Educație Ecologică (SIMEE) din cadrul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării din Tulcea au aplicat, în ultima lună, peste 40 de sancțiuni turiștilor care amenință agenții ecologi și refuză să-și îndepărteze mașinile sau rulotele parcate ilegal pe plajele sălbatice din județul Constanța, Vadu și Corbu.
Guvernatorul Rezervației, Florin Stăneață, a declarat, pentru AGERPRES, că verificările făcute începând de pe 13 iunie și până în prezent pe plajele sălbatice vizează protejarea habitatelor naturale, iar sancțiunile au fost aplicate în baza ordonanței de urgență nr. 202/2002 care prevede aplicarea amenzi cuprinse între 500 de lei și 1.000 de lei pentru circularea sau staționarea autovehiculelor pe plaje, diguri și faleze.
‘Deoarece turiștii au o atitudine necooperantă, proferează amenințări, jigniri, refuză să se conformeze și să intre în legalitate, personalul SIMEE Razim-Sinoe a aplicat 42 de sancțiuni, din care 26 de amenzi a 1.000 de lei fiecare și 16 avertismente, pentru parcarea ilegală pe plaja sau pe habitatele comunitar – prioritare, dunele embrionare’, a precizat Florin Stăneață.
Sulina, Sfântu Gheorghe și Gura Portiței, județul Tulcea, Vadu și Corbu, județul Constanța, sunt locurile unde România deține încă plaje sălbatice, acestea aflându-se pe teritoriul Rezervației. Singurele activități permise în aceste spații sunt plimbările și curele helio-marine.
De-a lungul timpului, specialiștii Institutului Național Delta Dunării au atras atenția în repetate rânduri că plajele sălbatice de pe malul Mării Negre constituie zone importante în contextul în care aici se dezvoltă habitate protejate la nivel european, iar distrugerea acestora și eroziunea accentuată a litoralului sunt favorizate de traficul autovehiculelor.
Plajele sălbatice sau neamenajate din județul Constanța sunt printre cele mai vulnerabile în fața fluxurilor mari de turiști care folosesc autovehicule personale, în comparație cu cele din județul Tulcea care sunt protejate de acestea în condițiile în care accesul pe plajele sălbatice din județul Tulcea se face preponderent pe apă.


