Societatea Navrom Delta SA a pus, luni, la dispoziția persoanelor care au dorit să ajungă la Festivalul internațional de film independent ‘Anonimul’, găzduit începând de luni la satul Sfântu Gheorghe din Delta Dunării, o cursă suplimentară.
Directorul societății private, Nicolae Chichi, a declarat, pentru AGERPRES, că astfel, pe relația Tulcea-Sfântu Gheorghe, luni au fost două nave cu o capacitate de câte 150 de locuri, în condițiile în care numai online s-au cumpărat 100 de bilete.
‘Probabil că la finalul festivalului vom avea același flux de turiști și cu siguranță vom pune la dispoziție o navă mai mare de 300 de locuri sau două nave de câte 150 de locuri, pentru relația Tulcea-Sfântu Gheorghe, în funcție de ce se întâmplă pe celelalte brațe ale Dunării’, a menționat Nicolae Chichi.
Festivalul internațional de film independent ‘Anonimul’ va începe luni cu proiecția în premieră în România a filmului ‘Gentle Monster’, ‘unul dintre cele mai provocatoare titluri din Competiția Oficială de la Cannes’ (Elle), pelicula fiind regizată de Marie Kreutzer, iar în rolurile principale fiind distribuite Lea Seydoux și Catherine Deneuve.
‘Tot în premieră, în afara competiției, vor fi proiectate și filmele: ‘Coward’ semnat de Lukas Dhont – Premiul pentru interpretare masculină la Cannes, ‘The Man I Love’ regizat de Ira Sachs și ‘The Beloved’ în regia lui Rodrigo Sorogoyen, selectate și ele anul acesta în cursa pentru Palme d’Or. Spectatorii de la Sfântu Gheorghe vor mai putea vedea și Premiul pentru regie de la Cannes 2026, filmul ‘Fatherland’, semnat de Pawel Pawlikowski’, se arată într-un comunicat de presă transmis de organizatori fundația ‘Anonimul’ și asociația FAMart.
Evenimentul susținut de firme private, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al Uniunii Cineaștilor din România și al asociației Dacin Sara, include atât proiecții, cât și concerte, accesul la acestea fiind gratuit.
Ediția din acest an a festivalului se va încheia la finalul săptămânii cu acordarea premiilor și cu proiecția peliculei ‘The Beloved’, regizată de Rodrigo Sorogoyen.


