in ,

Tulcea: ”Mall-ul serviciilor publice” din municipiul reședință, singurul proiect întârziat prin PNRR

Tulcea: ”Mall-ul serviciilor publice” din municipiul reședință, singurul proiect întârziat prin PNRR

”Mall-ul serviciilor publice” din municipiul Tulcea este singurul proiect dintre cele finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și derulate de primăriile tulcene care este sub pragul de 50% stabilit de Guvern, dar administrația locală speră să absoarbă integral fondurile puse la dispoziție de Uniunea Europeană pentru finalizarea acestuia.

Prefectul județului Tulcea, Eugen Terente, a declarat joi, pentru AGERPRES, că două dintre cele 57 de proiecte depuse spre finanțare în cadrul PNRR de autorități publice locale și monitorizate în ultimul an nu au primit sumele necesare derulării lucrărilor prevăzute în investiții, iar un altul, derulat de Primăria municipiului Tulcea, nu este realizat nici măcar la jumătate.

”Centralizatorul pus la dispoziție de Inspecția de Stat în Construcții arată că, la nivelul județului, au fost 57 de investiții, din care 54 sunt finalizate, o investiție este sub pragul de 50%, iar două nu au primit finanțare. Majoritatea proiectelor vizează consolidarea unor clădiri”, a precizat prefectul.

Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, a menționat că proiectul nefinalizat vizează amenajarea unui ”mall” dedicat serviciilor publice în clădirea fostului Tribunal din oraș.

”Sperăm să terminăm la timp, în sensul cheltuirii banilor europeni. Acest proiect are atât o cofinanțare europeană PNRR, cât și o cofinanțare locală, de peste 30%. Noi suntem acum la faza situațiilor de lucrări care încheie banii europeni. Practic, cu ultima depunere din această lună, luăm toți banii de la UE, neriscând să-i pierdem”, a afirmat edilul.

El a adăugat că, zilele acestea, Primăria Tulcea a recepționat lucrările de modernizare a Școlii gimnaziale ”I.L. Caragiale” și lucrările de reabilitare termică a unuia din blocurile din municipiu.

Încă de anul trecut, Primăria municipiului Tulcea a anunțat că nu renunță la niciun proiect inițiat prin PNRR, chiar dacă la unele dintre ele nici măcar nu începuseră licitațiile.

Lucrările de demolare a fostului sediu al Tribunalului din apropierea centrului orașului au început anul trecut, iar Primăria Tulcea dorește să transforme clădirea într-un ”mall” al taxelor și impozitelor pe care cetățenii le pot plăti statului, dar și instituțiilor de creditare.

Potrivit Prefecturii județului Tulcea, cele 57 de investiții derulate prin PNRR au fost inițiate în 28 de unități administrativ-teritoriale, iar în total, în județ, prin același program s-au derulat ori ar fi trebuit să se deruleze 347 de proiecte, în valoare de 115 milioane de euro.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) – Petrolul este un adversar greu, o echipă cu multă energie

Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) – Petrolul este un adversar greu, o echipă cu multă energie

CNAS selectează directori generali pentru 20 de case de asigurări de sănătate

CNAS selectează directori generali pentru 20 de case de asigurări de sănătate