Tribunalul Tulcea a decis, miercuri, arestarea preventivă a doi tineri cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc, după ce au vândut sau au oferit cu titlu gratuit droguri inclusiv minorilor, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 18 ani, ar fi procurat, începând din luna iunie a anului trecut, și ar fi deținut, oferit gratuit și vândut substanță cristalină 3CMC, drog de mare risc, inclusiv minorilor.
Cel de-al doilea tânăr, în vârstă de 22 de ani, ar fi deținut și vândut, începând din vara anului 2023 până luna aceasta, în județul Tulcea atât droguri de risc, canabis, cât și de mare risc, 3CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal, cu sume cuprinse între 50 de lei și 150 de lei pentru un gram, în funcție de substanța comercializată.
‘Ieri, 26 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Tulcea au dispus, în două cauze penale, reținerea a două persoane cercetate. Astăzi, 27 mai, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea au dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile’, se arată în comunicatul de presă al IPJ Tulcea.
Cele două dosare au fost instrumentate de Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea, iar acțiunea de reținere a celor doi tineri a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea.


