Centrul local de combatere a bolilor de pe lângă Prefectura județului Tulcea a decis, vineri, interzicerea transportului ovinelor și caprinelor pe teritoriul județului, inclusiv la abatoare, după confirmarea unor noi focare de variolă în comunele Peceneaga și Valea Nucarilor.
Prefectul județului, Eugen Terente, a menționat pentru AGERPRES că interdicția va fi valabilă timp de 30 de zile și vizează transportul animalele pe teritoriul județului, către sau dinspre alte județe, inclusiv către abatoare.
Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii județului, târgurile, expozițiile și alte adunări de ovine și caprine sunt interzise pe durata aplicării măsurilor, iar autoritățile vor intensifica verificările în trafic pentru a preveni creșterea numărului focarelor de variolă ovină și caprină din județ.
‘Autoritățile fac apel la crescători să respecte restricțiile și să anunțe imediat medicul veterinar în cazul apariției unor semne de boală’, se specifică în sursa amintită.


