in ,

Turcan: PSD s-a decredibilizat prin propriile eșecuri și încearcă să câștige competiția prin plângeri penale

Turcan: PSD s-a decredibilizat prin propriile eșecuri și încearcă să câștige competiția prin plângeri penale

PSD s-a decredibilizat prin ‘propriile eșecuri’ și prin ‘incapacitatea de a livra rezultate’ și încearcă să câștige competiția politică prin plângeri penale împotriva premierului Ilie Bolojan și a hotărârilor de Guvern, a afirmat, marți, deputatul PNL Raluca Turcan.

Ea a susținut că nu s-ar mira să vadă ‘o nouă aliniere între PSD și justiția aservită prin Lia Savonea’.

‘PSD încearcă să câștige competiția politică prin plângeri penale împotriva premierului Ilie Bolojan și împotriva hotărârilor de Guvern. A ajuns aici pentru că argumentele politice nu mai sunt, de mult timp, atuul PSD. PSD s-a decredibilizat prin propriile eșecuri și prin incapacitatea de a livra rezultate. Dacă am face un simplu exercițiu de memorie, ne-am aminti că Guvernul din care PSD făcea parte era o soluție politică viabilă în contextul dificil rezultat în urma alegerilor. Și avea o misiune clară: să livreze rezultate pentru România. Numai că rezultatele bune pentru oameni nu erau bune pentru PSD. Mai exact, nu erau bune pentru clientela PSD’, a scris Turcan, pe Facebook.

Potrivit acesteia, rezultate pentru oameni înseamnă disciplină în cheltuirea banului public, decență în exercitarea funcțiilor publice, eficiență, reforme și eliminarea risipei, ‘exact lucrurile care dăunează grav unui sistem construit pe privilegii, sinecuri și interese de partid’.

‘După ce a sabotat guvernarea din interior, după ce și-a dărâmat propriul Guvern prin moțiune de cenzură și după ce a încercat să blocheze reformele, PSD trece acum la faza justiției. Plângeri împotriva premierului Ilie Bolojan pentru exercitarea mandatului său și plângeri împotriva hotărârilor de Guvern adoptate pentru rezolvarea problemelor României. Aș vrea să cred că statul capturat nu se va alinia acestei ultime forme de asalt împotriva premierului Ilie Bolojan. Aș vrea să cred că instituțiile statului vor face diferența între exercitarea legitimă a mandatului unui premier, chiar și interimar, și încercarea de a transforma justiția într-un instrument al competiției politice’, a mai scris Raluca Turcan.

În opinia sa, ‘atacul’ la adresa premierului și a Guvernului afectează, pe fond, țara și pe români pentru că pune în pericol reformele, respectarea angajamentelor asumate, precum și fondurile europene.

‘După toate coincidențele ciudate din ultima perioadă, nu m-ar mira să văd o nouă aliniere între PSD și justiția aservită prin Lia Savonea. Sper însă că România încă mai are instituții care înțeleg diferența dintre interesul public și interesul politic al unui partid care pare dispus să dinamiteze tot doar pentru a-și conserva privilegiile. PSD umblă cu bricheta pe lângă butelie în plin sezon estival și pleacă de la premisa că fiind vară partenerii și aliații României nu văd cum se încearcă din nou dinamitarea stabilității interne a țării prin intermediul unor instituții care ar trebui să facă dreptate, nu să regleze conflicte politice la comandă’, a completat Turcan.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că PSD a depus 12 plângeri prealabile pentru 12 hotărâri de Guvern și sesizează Curtea de Apel București pentru suspendarea executării hotărârilor publicate de guvernul interimar.

Executivul a transmis marți, într-un comunicat, că a adoptat toate hotărârile de Guvern cu respectarea procedurilor legale și constituționale.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Bolojan: Am decis retragerea HG privind strategia biodiversității; prevederile sale – într-un proiect depus la Senat

Bolojan: Am decis retragerea HG privind strategia biodiversității; prevederile sale – într-un proiect depus la Senat

Ciprian Ciucu declară că nu susține reintroducerea mașinilor în Centrul Vechi

Ciprian Ciucu declară că nu susține reintroducerea mașinilor în Centrul Vechi