Deputații turci au adoptat luni o lege istorică ce deschide calea către reintegrarea combatanților Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), etapă majoră a procesului de pace vizând încheierea a peste patru decenii de gherilă, transmite AFP.
Textul, intitulat oficial ”Legea privind consolidarea solidarității naționale și a integrării sociale”, a fost adoptat în cursul serii cu o majoritate de 468 din 562 de voturi, după aproape 12 ore de dezbateri.
Legea încadrează revenirea la viața civilă a combatanților PKK prin renunțarea la arme, fără a prevedea totuși o amnistie generală și fără a tranșa soarta lui Abdullah Ocalan (77 de ani), fondatorul și liderul istoric al gherilei kurde, întemnițat din 1999.
Guvernul de la Ankara, conștient de reticențele opiniei publice turce marcate de un conflict soldat cu cel puțin 50.000 de morți începând din 1984, a ținut să sublinieze că textul pregătit în ultimele săptămâni nu constituie o lege de amnistiere generală.
Președinția turcă a salutat ”un semnal important către o Turcie fără terorism”. ”Această etapă istorică va consolida pacea, precum și unitatea și integritatea țării noastre și va aduce rezultate benefice pentru ca Turcia să se debaraseze total de flagelul terorismului”, a scris pe X directorul de comunicare al administrației prezidențiale, Burhanettin Duran.
Millî Dayanışma ve Toplumsal Bütünleşmenin Güçlendirilmesine Dair Kanun Teklifi’nin Türkiye Büyük Millet Meclisi Genel Kurulu’nda 467 oyla kabul edilmesi, Terörsüz Türkiye hedefimiz doğrultusunda ortaya konulan kararlı iradenin önemli bir göstergesidir.…
— Burhanettin Duran (@burhanduran) August 10, 2026
La finalul votului, liderul Partidului Mișcarea Naționalistă (MHP), Devlet Bahceli, aliat al guvernului și inițiator al procesului de pace la finalul anului 2024, a fost văzut strângându-le mâna deputaților partidului prokurd DEM.
Promovat în special de Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP, islamic-conservator), formațiunea președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, și de partidul DEM, textul prevede suspendarea urmăririi penale și a executării pedepselor de către autorii anumitor infracțiuni pentru o perioadă mergând de la 5 la 10 ani.
Aproximativ 3.500 de foști membri ai PKK din cei 10.000 de deținuți aflați actualmente în penitenciarele din Turcia ar putea fi puși în libertate în cursul unei prime etape, potrivit deputaților turci.
În absența unei recidive în cursul acestei durate de 5-10 ani a suspendării, anchetele vor fi clasate, iar pedepsele șterse. Din acest mecanism vor fi excluși însă autorii celor mai grave infracțiuni, precum omucideri voluntare. Media proguvernamentale turce afirmă că acesta ar fi cazul lui Abdullah Ocalan, care efectuează o pedeapsă cu închisoarea pe viață.


