Turcia anunţă arestarea a 153 de presupuşi membri ai Statului Islamic în întreaga ţară

#image_title

Autorităţile turce au arestat în întreaga ţară 153 de persoane suspectate de faptul că fac parte sau sunt apropiate organizaţiei islamiste Statul Islamic (SI), anunţă vineri ministrul turc de Interne Ali Yerlikaya, relatează AFP.

”În cursul unor operaţiuni desfăşurate de către Jandarmeria noastră împotriva organizaţiei teroriste SI în 28 de provincii, în ultimele două săptămâni, am prins 153 de presupuişi membri ai organizaţiei teroriste”, a anunţat pe X ministrul turc.

Suspecţii arestaţi ”sunt membri ai unei organizaţii teroriste, au furnizat fonduri unor orgnizaţii afiliate” SI şi sunt acuzaţi de ”propagandă în favoarea organizaţiei teroriste prin conturile lor pe reţele de socializare”, prevcizează el.

Potrivit listei provinciilor respective, aceste arestări au avut loc în toată ţara, de la Izmir (vest) şi până la Hatay şi Mardin (nord-est) şi de la Samsun, la Marea Neagră (nord) şi până la Mugla (sud-vest). 

Ministrul precizează că a acţionat în baza unor informaţi clasificate turce şi a cooperării internaţionale.

Turcia are o frontieră de peste 800 de kilometri cu Siria, unde acţionează în continuare SI, care a revendicat în mai un atac împotriva noilor forţe guvernamentale siriene, în sud.

În schimb, o grupare sunnită extremistă, puţin cunoscută, a revendicat un atentat sinucigaş, în iunie, la o biserică la Damasc.

FMI avertizează: tensiunile comerciale continuă să afecteze perspectivele economice globale, în pofida unui uşor reviriment

Corvinul Hunedoara va avea drept de promovare în Superligă. Decizia Comitetului Executiv al FRF