in ,

Turcia marchează zece ani de la puciul împotriva președintelui Erdogan

Turcia marchează zece ani de la puciul împotriva președintelui Erdogan

Turcia marchează miercuri zece ani de la puciul eșuat din 2026 prin comemorări la scară națională, inclusiv expoziții, evenimente publice și un marș pe podul Martirii din 15 Iulie din Istanbul – toate sub sloganul ‘Voința noastră, victoria noastră’, transmite dpa.

În 15 iulie 2016, facțiuni din forțele armate turce au încercat să răstoarne guvernul președintelui Recep Tayyip Erdogan. S-au declanșat lupte între puciști și forțele de securitate loiale puterii la Istanbul și în capitala Ankara. După ce Erdogan le-a cerut turcilor să iasă în stradă pentru a-l susține, militarii rebeli au deschis focul asupra civililor, din tancuri și avioane de vânătoare. Și-au pierdut viața peste 250 de oameni, iar peste 2000 au fost răniți înainte de înăbușirea revoltei. Șeful statului a scăpat la limită de o tentativă de asasinat.

Erdogan a pus tentativa de lovitură de stat pe seama mișcării conduse de clericul Fethullah Gulen, aflat atunci în exil în SUA, între timp decedat în 2024.

Președintele a declarat starea de urgență, iar ulterior au fost demiși prin decret peste 100.000 de angajați din sectorul de stat, inclusiv cadre universitare, judecători și polițiști. Au fost arestați zeci de mii de suspecți și au fost închise mai multe organizații de media.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

A 5-a ediție a Summitului Ucraina – Europa de Sud-Est (Kiev, 15 iulie)

A 5-a ediție a Summitului Ucraina – Europa de Sud-Est (Kiev, 15 iulie)

SUA: Administrația Trump a decis suspendarea majorității controalelor rutiere efectuate de ICE

SUA: Administrația Trump a decis suspendarea majorității controalelor rutiere efectuate de ICE