in ,

Turismul din Grecia mizează pe țările aflate la mai mult de șase ore de zbor cu avionul

Turismul din Grecia mizează pe țările aflate la mai mult de șase ore de zbor cu avionul

Numărul în creștere al americanilor care vizitează Grecia, insulele izolate și destinațiile montane reprezintă o oportunitate majoră pentru turismul elen pentru a atrage călătorii care stau o perioadă mai lungă de timp, cheltuie mai mult și ajută la reorientarea sectorului de la volum către valoare, informează publicația elenă Kathimerini.

Experții din industrie spun că sporirea atractivității Greciei pe piețele îndepărtate, adică țările aflate la mai mult de șase ore de zbor cu avionul, ar putea fi motorul următoarei faze de creștere a turismului. Îmbunătățirea conectivității aeriene sprijină deja acest obiectiv, aeroportul din Atena extinzându-și rutele către Statele Unite, Canada și China, în timp ce primele zboruri directe către India au fost lansat anul acesta.

Potrivit Institutului de studii al Confederației elene a turismului (INSETE), piețele aflate la mai mult de șase ore de zbor cu avionul au generat deja mai mult de 11% din veniturile Greciei din turism.

Australia este considerată cea mai matură piață pe distanțe lungi, susținută de legăturile puternice cu diaspora elenă. Australienii sunt printre națiunile lumii cu cele mai mari intenții de a călători în străinătate, cei mai mulți aleg călătorii pe distanțe lungi de peste o săptămână. Grecia este în prezent pe locul 12 în topul destinațiilor lor preferate și pe trei în rândul concurenților din zona Mediteranei.

Statele Unite și Canada sunt piețe cu valoare ridicată, cetățenii lor fiind atrași de cultura și gastronomia Greciei, și experiențele de la malul țării.

De asemenea, Asia este viitoarea frontieră majoră de creștere. China este din nou interesată de turismul elen, Grecia urcând opt locuri în topul destinațiilor lor preferate începând din 2025.

India este văzută ca cea mai mare oportunitate pe termen mediu-lung pentru turismul din Grecia, deși se află doar pe locul 37 în topul destinațiilor preferate de indieni.

Franța și Italia continuă să conducă în rândul destinațiilor din zona Mediteranei, în timp ce Spania este pe locul trei și Grecia pe patru.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

A murit actrița Dana Tapalagă

A murit actrița Dana Tapalagă

Aprobarea noului statut al PNL întârzie la tribunal, după ce două judecătoare au făcut cerere de abținere

Aprobarea noului statut al PNL întârzie la tribunal, după ce două judecătoare au făcut cerere de abținere