Antiaeriana ucraineană a doborât noaptea trecută numai două din cele 16 rachete balistice cu care Rusia a atacat ținte la Kiev și în alte zone ale Ucrainei, provocând noi pagube infrastructurii energetice și logistice, precum și podului principal de peste Nipru care împarte în două capitala ucraineană, au semnalat marți Forțele Aeriene ucrainene și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care le-a cerut din nou susținătorilor Ucrainei noi rachete interceptoare, în principal rachete Patriot, relatează agenția EFE.
‘Există o escaladare serioasă a operațiunilor rusești împotriva logisticii noastre’, a scris Zelenski într-un mesaj pe rețeaua de socializare X, precizând că, în plus față de capitala Kiev, alte zece regiuni ucrainene au fost lovite de armata rusă peste noapte. ‘Aproape peste tot, țintele au fost sectorul energetic, logistica și infrastructura urbană obișnuită’, a adăugat președintele ucrainean.
În timpul acestui atac cu drone și rachete a fost lovit și un campus universitar la Kiev, unde 12 persoane au fost rănite în perimetrul campusului și în zona adiacentă, a mai afirmat Zelenski, care anterior a anunțat și un deces după atacul rusesc.
El a criticat din nou ‘întârzierile artificiale și prelungite’ în livrarea unor rachete interceptoare suplimentare pentru sistemele antiaeriene Patriot și NASAMS, pe care SUA ar trebui să le trimită Ucrainei după ce aliații europeni ai Kievului au plătit deja aceste rachete companiilor producătoare americane.
Potrivit Forțelor Aeriene ucrainene, în plus față de rachetele balistice menționate, Rusia a folosit în atacul din noaptea de luni spre marți 280 de drone, dintre care 255 au fost neutralizate. Rachetele și dronele care nu au putut fi interceptate au lovit 25 de locații diferite din Ucraina, care nu au fost precizate în acest raport ucrainean.
Rusia a anunțat mai devreme că a țintit în acest atac companii ale complexului militar-industrial ucrainean, infrastructuri de transport și logistice, precum și o navă care se îndrepta spre portul Cernomorsk și care ar fi avut la bord o încărcătură militară.
Comandamentul militar rus semnalează în mod special că în capitala Ucrainei au fost atacate trei fabrici unde sunt produse și stocate drone cu rază lungă și medie de acțiune, inclusiv uzina companiei Fire Point care asamblează drone FP-1 și FP-2.
Rusia a confirmat și atacul asupra podului de Sud la Kiev, anunțat deja de primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko. Potrivit acestuia din urmă, podul a fost avariat, la fel și linia de metrou care-l traversează, iar traficul a fost restricționat.


