Fostul șef al Curții Supreme a Ucrainei Vsevolod Kniaziev va executa cinci ani de închisoare în baza unui acord de recunoaștere a vinovăției într-un caz de luare de mită de mare amploare, au anunțat luni procurorii anticorupție, transmite Reuters.
Kniaziev a fost acuzat că a acceptat o mită de 2,7 milioane de dolari în 2023 în schimbul unei decizii favorabile, un caz considerat un test-cheie al campaniei anticorupție a Kievului din timpul războiului, campanie urmărită îndeaproape de partenerii străini.
Potrivit media ucrainene, Kniaziev, instalat în funcția de președinte al Curții Supreme în octombrie 2021, a fost prins în flagrant când primea mita de aproape 3 milioane de dolari, banii provenind de la susținătorii unei hotărâri judecătorești în favoarea miliardarului ucrainean Konstantin Jevago, patronul uzinei din domeniul mineritului Ferrexpo, reținut în Franța în decembrie 2022, la cererea Kievului, sub acuzația de deturnare de fonduri.
Combaterea corupției profund înrădăcinate este esențială pentru Ucraina, în contextul în care țara caută sprijin financiar și progrese solide către aderarea la Uniunea Europeană, luptând în același timp împotriva Rusiei într-un război intrat deja în al cincilea an.
Kniaziev, care anterior a negat orice faptă ilegală, a acceptat, în cadrul acordului, să depună mărturie împotriva altor suspecți, au precizat procurorii, care, conform legislației ucrainene, nu l-au identificat oficial.
Reuters menționează că nu l-a putut contacta imediat pentru comentarii pe fostul șef al instanței supreme a Ucrainei.
Totodată, în baza acordului de recunoaștere a vinovăției, autoritățile vor confisca două proprietăți și o sumă de peste 200.000 de dolari. Kniaziev trebuie să doneze, de asemenea, 1,1 milioane de dolari armatei ucrainene.
Ucraina, unde autoritățile anti-corupție au pus sub acuzare mai mulți foști miniștri și consilieri prezidențiali în ultimii ani, s-a clasat pe locul 104 din 182 de țări în cel mai recent Indice de Percepție a Corupției realizat de Transparency International.


