Kiev/Moscova, 8 iul /Agerpres/ – Ucraina a atacat în cursul nopții de marți spre miercuri rafinării rusești în regiunile Saratov și Tatarstan (în zona fluviului Volga), potrivit unor conturi de social media, precum și media ruse și ucrainene, citate de EFE.
Canalul ucrainean Exilenova+, specializat în informații despre atacurile cu drone în profunzimea teritoriului rus, a comunicat în cursul nopții și miercuri dimineață despre atacuri asupra rafinăriei din Saratov și asupra uzinei petrochimice Nijnekamskneftehim, din Tatarstan.
La rândul său, canalul independent rusesc Astra a indicat că una dintre drone a căzut într-o zonă industrială, unde se află situate mai multe întreprinderi, între care și TAIF-NK, uzină petrochimică care procesează peste opt milioane de tone de țiței anual și gaz condensat, și o rafinărie a companiei Tatneft cu o capacitate de procesare de 16, 2 milioane de tone de petrol pe an.
Guvernatorul regiunii Saratov, Roman Busarghin, a postat pe MAX, rețeaua de mesagerie rusă, că ‘în urma atacurilor inamice cu drone a fost avariată infrastructură critică’.
‘Există răniți, toți primesc îngrijirile medicale necesare. O persoană a murit. Transmitem profunde condoleanțe familiilor și celor apropiați. Familia victimei va primi sprijinul necesar’, a adăugat el.
Primarul din Saratov, Igor Molceanov, a adăugat tot pe MAX că în urma atacului s-au spart geamurile mai multor instituții civile din oraș.
În sudul Rusiei, două petroliere care se îndreptau spre portul din Rostov pe Don au fost avariate de un atac ucrainean cu drone, a anunțat pe Telegram guvernatorul regiunii Rostov, Iurii Slusar, care a semnalat că două persoane au fost rănite ușor.
‘Petrolierele nu erau încărcate, nu a avut loc niciun fel de deversare de hidrocarburi’, a spus el.
Potrivit lui Slusar, în timpul atacului au fost doborâte circa 70 de drone inamice în 11 districte ale regiunii.
În regiunea Voronej (sud-estul Rusiei), dronele ucrainene au vizat aerodromul militar Borisoglebsk, unde staționează avioane de luptă Su-34, Su-35S și Su-30SM ale Forțelor aeriene ruse, potrivit canalului rusesc Astra.
Guvernatorul local, Aleksandr Gusev, s-a limitat să confirme pe Telegram că, în urma atacului, s-a declanșat un incendiu la o ‘infrastructură critică în una dintre municipalitățile’ din regiune.
Ministerul Apărării rus a informat miercuri despre doborârea a 415 drone cu aripi fixe deasupra a 17 regiuni ruse, inclusiv în Crimeea anexată și deasupra mărilor Neagră și Azov.


