Cel puțin 37 de persoane au fost ucise în atacul rusesc de luni, cu aproximativ zece bombe ghidate asupra unei școli subterane din regiunea Zaporojie (sud), unde civili ucraineni primeau ajutor umanitar, potrivit noului bilanț al victimelor prezentat de poliția ucraineană, citat de EFE.
Până în prezent au fost identificate 12 dintre cadavrele găsite, a declarat poliția, indicând că numărul persoanelor decedate sau în viață care ar putea fi încă blocate sub dărâmături este estimat la 38.
Unele dintre rămășițele umane recuperate de sub dărâmături nu au putut fi identificate, fiind necesară intervenția specialiștilor în analiza ADN, potrivit poliției.
Atacul rusesc asupra școlii subterane din localitatea Komîșevaha, situată în partea controlată de guvernul ucrainean în regiunea Herson, este unul dintre cele sângeroase din acest război și a provocat consternare în Ucraina și în rândul comunității internaționale din cauza numărului mare de bombe ghidate – utilizate de obicei pentru a distruge fortificații – lansate împotriva unei infrastructuri non-militare în care se aflau civili.
Școala distrusă de forțele ruse a fost construită în subteran după începerea războiului, pentru a-și putea continua activitatea în timpul ostilităților. Potrivit explicațiilor autorităților regionale din Zaporojie, aceasta îndeplinea toate standardele de siguranță, dar nu era concepută să reziste la impactul mai multor bombe ghidate, întrucât nu reprezenta un obiectiv militar.


