Ucraina dezminte zvonurile despre întâlniri de încetare a focului cu Rusia în Turcia

„Dezminţim. Nu vor fi întâlniri în format Ucraina-Rusia şi nici nu sunt planificate pe 15 şi 16 aprilie la Ankara”, a răspuns Tîhîi agenţiei de presa ucrainene Ukrinform referitor la posibilitatea unor astfel de contacte.

De când administraţia preşedintelui american Donald Trump a început să menţină contacte cu Moscova şi Kiev, delegaţiile ucrainene şi ruse nu s-au întâlnit direct, optând în schimb pentru întâlniri separate cu reprezentanţi ai Washingtonului pentru a promova încetarea focului pe care Casa Albă încearcă să o promoveze.

Delegaţiile din Ucraina şi Rusia au convenit separat cu SUA la Riad, pe 25 martie, să lucreze pentru o încetare a focului în Marea Neagră şi un armistiţiu în atacurile asupra infrastructurii energetice de ambele părţi ale liniei frontului.

Ambele ţări au declarat un armistiţiu energetic, dar apoi s-au acuzat reciproc că l-au încălcat în mod repetat.

În ceea ce priveşte încetarea focului în Marea Neagră, Rusia a pus drept condiţie ridicarea unora din sancţiunile aplicate sectorului său agricol.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a exprimat disponibilitatea de a găzdui negocieri între Rusia şi Ucraina. Erdogan menţine relaţii bune atât cu Kievul, cât şi cu Moscova, şi este foarte apreciat de Trump, aşa cum a declarat chiar preşedintele SUA săptămâna trecută.

Doi medici din Băile Felix, suspendați din funcție după ce au primit mită sub formă de bani și băuturi alcoolice

Laurențiu Stan (CEO, Kapital Minds): În viitor, companiile energetice vor fi evaluate după cât de bine pot gestiona, stoca și valorifica energia