Liderul partidului Franța Nesupusă (France Insoumise), Jean-Luc Melenchon ‘s-a făcut pur și simplu purtătorul de cuvânt al Kremlinului’ estimând că este necesară o consultare a populației din Donbas, regiunea din estul Ucrainei ocupată în mare parte de ruși, cu privire la viitoarea sa soartă, a afirmat duminică ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, citat de AFP.
‘El s-a făcut pur și simplu purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Peste tot în lume, Kremlinul încearcă să convingă șefii de stat și de guvern că în fond Donbasul este rusesc și că războiul de agresiune este un război de eliberare a Donbasului’, a declarat Jean-Noel Barrot pe RTL/Public Senat. ‘ Ceea ce este evident de o gravitate fără precedent și, după părerea mea, aceasta îl descalifică definitiv pentru a exercita funcțiile la care aspiră’, a adăugat el.
Candidatul Franței Nesupuse la alegerile prezidențiale, Jean-Luc Melenchon, a afirmat sâmbătă că soluționarea războiului din Ucraina ar putea trece prin concesii teritoriale, în special în Donbas, unde – potrivit lui – populația trebuie să fie consultată.
În discursul-program pronunțat în fața a peste 20.000 de persoane la Bourget, potrivit organizatorilor, el a asigurat că un executiv condus de partidul său s-ar angaja ‘deschis în soluționarea invaziei ruse în Ucraina’.
Criticat adesea pentru că a pus la îndoială legitimitatea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și a denunțat tirurile ucrainenilor în adâncimea Rusiei, el a spus că refuză ‘să aibă în vedere o pace cu concesii teritoriale în Ucraina, fără să se ceară populațiilor vizate, dacă sunt de acord să se afle de o parte sau de cealaltă parte a frontierei’.
‘Cine are dreptul să știe dacă ea (populația) vrea să fie ucraineană sau rusă?’, a întrebat el retoric, în timp ce Kievul refuză până în prezent oficial orice concesii asupra Donbasului.


