Președintele francez Emmanuel Macron a evocat miercuri viitoare exerciții militare comune și inedite ale țărilor din ”Coaliția Voinței”, aliate ale Ucrainei, în scopul ”credibilizării și consolidării” activității sale de planificare, relatează AFP.
”Pe 13 iulie, la Paris, ‘Coaliția Voinței’ se va reuni din nou. Va fi ocazia de a discuta despre lupta contra flotei-fantomă, noile inițiative privind capacitățile și mobilizarea industriei noastre în sprijinul Ucrainei, de a face anunțuri suplimentare și de a programa de asemenea exerciții împreună”, a declarat șeful statului francez într-o conferință de presă la finalul summitului NATO de la Ankara.
El a explicat că exercițiile vor viza ”credibilizarea și consolidarea întregii munci care este făcută împreună contra flotei-fantomă”, formată din nave ce ajută Rusia să ocolească sancțiunile internaționale.
Macron i-a invitat luni, la Paris, pe liderii celor peste 30 de țări participante la ”Coaliția Voinței”, inițiativă lansată împreună de Franța și Regatul Unit în scopul pregătirii ”garanțiilor de securitate” pentru Ucraina în cadrul unui viitor acord de pace cu Rusia.
Potrivit președintelui francez, reuniunea își propune să răspundă ”cererii legitime” a omologului său ucrainean Volodimir Zelenski în materie de rachete balistice și apărare antiaeriană.
Pe de altă parte, Emmanuel Macron a spus că țara sa continuă să lucreze cu Turcia și Italia cu privire la sistemul de apărare aeriană SAMP-T.
Surse familiare cu acest dosar au declarat în urmă cu câteva zile că Franța este deschisă față de o posibilă vânzare a sistemului franco-italian SAMP/T către Turcia, după ani întregi de opoziție politică, ceea ce deschide calea pentru un dialog mai substanțial între Paris și Ankara.
Referitor la Iran, Macron a afirmat că discuțiile între Washington și Teheran ”vor continua” în pofida reluării confruntărilor în urmă cu câteva ore și a făcut apel la continuarea discuțiilor cu ”mult calm, sânge-rece și răbdare”.
”A existat o încălcare a acestui acord prin loviturile aeriene ce au condus la un răspuns american. Cred că iranienii au greșit prin efectuarea acestor lovituri ce contravin cu ceea ce au semnat chiar ei”, a explicat el în aceeași conferință de presă.
Președintele Franței s-a arătat sceptic față de o eventuală anexare a Groenlandei, teritoriu autonom danez, de către Statele Unite. ”În alianța noastră nu există doar reguli de solidaritate în cazul în care unul dintre noi ar fi atacat, dar există evident și reguli de solidaritate pentru a garanta că nu ne atacăm între noi”, a accentuat șeful statului francez.
Citeşte şi:
* Summitul NATO de la Ankara (7-8 iulie)


