Un atac rusesc important asupra Kievului s-a soldat cu cel puțin un mort și câteva zeci de răniți, au raportat marți dimineață autoritățile ucrainene, citate de AFP.
Alte patru persoane au fost ucise în estul țării, în atacuri care au lovit în special orașele Dnipro și Harkov.
”Un bărbat a fost ucis în atac”, a raportat pe Telegram șeful administrației militare a Kievului, Timur Tkacenko, adăugând că ”alți 20 de locuitori” au fost răniți.
”Inamicul atacă cu rachete balistice”, avertizase el anterior.
După explozii, locuitorii s-au grăbit spre adăposturi, încărcați cu saci și pături, pe străzile Kievului, de unde s-a ridicat o coloană groasă de fum, au constatat jurnaliști ai AFP.
În paralel, un atac rusesc asupra orașului Dnipro, în estul Ucrainei, s-a soldat cu patru morți și cel puțin 16 răniți, dintre care mai mulți se află în stare gravă, a indicat șeful administrației militare regionale, Oleksandr Ganja.
De asemenea, zece persoane au fost rănite la Harkov, inclusiv un copil, a scris pe Telegram primarul Igor Terehov. Orașul a fost ‘atacat cu 15 drone și două rachete’, a precizat el.
De partea rusă, un civil a fost ucis luni în regiunea Kursk, în apropierea frontierei, într-un atac ucrainean cu dronă, a indicat guvernatorul local Aleksandr Hinștein.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmase vineri că Moscova pregătește ”o nouă lovitură masivă” împotriva Ucrainei, în timp ce Rusia îi îndeamnă pe diplomații străini să părăsească Kievul.
Moscova, care bombardează Ucraina aproape în fiecare noapte, și-a intensificat atacurile din timpul zilei în ultimele luni, ceea ce a provocat o ripostă din partea Kievului care, la rândul său, și-a intensificat atacurile, în special cele pe distanțe lungi, împotriva Rusiei.
În mai, numărul de rachete rusești a fost unul dintre cele mai mari de la începutul conflictului: 211 în cursul lunii, inclusiv o rachetă balistică cu rază medie de acțiune Oreșnik, capabilă să transporte încărcături nucleare, utilizată pentru a treia oară de la începutul invaziei ruse în 2022.
Rusia a lansat, de asemenea, 8.150 de drone cu rază lungă împotriva Ucrainei în mai, cu 24% mai multe decât în aprilie, conform unei centralizări a datelor publicate zilnic.
Acest număr record de atacuri cu drone cu rază lungă împotriva Ucrainei a fost înregistrat în ciuda unui armistițiu de trei zile începând cu 9 mai, care a dat pentru scurt timp speranțe privind o reluare a procesului de negociere pentru a pune capăt războiului.
Moscova și Kievul s-au acuzat reciproc de încălcarea acestui armistițiu anunțat de președintele american Donald Trump.
Rusia a lansat la jumătatea lunii mai unul dintre cele mai grave atacuri ale sale asupra capitalei ucrainene, când o rachetă a distrus o mare parte dintr-o clădire rezidențială, făcând aproximativ 20 de morți.
Kievul afirmă că a interceptat 91% din dronele și rachetele rusești în luna mai.
Ucraina a dezvoltat un sistem pionier de apărare antiaeriană împotriva dronelor, dar rămâne dependentă de proviziile de la aliații occidentali pentru a se apăra împotriva atacurilor cu rachete.
Oficialii ucraineni au avertizat în repetate rânduri că stocurile de muniție pentru sistemele antirachetă sunt insuficiente.
Negocierile pentru a pune capăt ofensivei la scară largă asupra Ucrainei, care a făcut sute de mii de morți și milioane de refugiați în peste patru ani de conflict, sunt în impas.


