Ucrainenii o aclamă pe Melania Trump pe reţelele sociale, după schimbarea de atitudine a preşedintelui SUA faţă de Rusia – FOTO

#image_title

Prima-doamnă a SUA Melania Trump este celebrată ca „Agent Melania” de ucraineni, printr-o serie de meme-uri pe reţelele sociale, după ce Donald Trump a sugerat că ea a jucat un rol în aparenta schimbare a atitudinii sale faţă de Rusia şi Vladimir Putin, scrie The Guardian.

Luni, în cadrul unei întâlniri la Casa Albă cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, Donald Trump a sugerat că soţia sa a jucat un rol cheie în evidenţierea duplicităţii lui Vladimir Putin.

„Conversaţiile mele cu el (cu Putin – n.r.) sunt întotdeauna foarte plăcute. Şi zic: «Nu-i aşa că a fost o conversaţie foarte bună?». Şi apoi, în acea noapte, sunt lansate rachete”, a spus Trump. „Mă duc acasă şi îi spun primei-doamne: «Am vorbit astăzi cu Vladimir. Am avut o conversaţie minunată». Şi ea răspunde: «Serios? Tocmai a fost lovit un alt oraş»”, a relatat şeful Casei Albe.

Melania Trump, născută în Slovenia şi crescută în fosta Iugoslavie, a părut până acum o susţinătoare mai ferventă a Ucrainei decât scepticul preşedinte american, care în februarie anul acesta l-a numit pe Volodimir Zelenski dictator. La scurt timp după invazia rusă din 2022, ea a făcut un apel pe reţelele sociale la susţinătorii săi să doneze pentru Crucea Roşie, spunând că este „sfâşietor şi îngrozitor să vezi oameni nevinovaţi suferind”.

După comentariile lui Trump de luni din Biroul Oval, un utilizator de social media a postat o fotografie cu „Agentul Melania Trumpenko” purtând un sacou cu insigna ucraineană în formă de trident. Faţa ei este pe jumătate ascunsă de o pălărie mare, dând impresia că lucrează sub acoperire în Casa Albă, în beneficiul Kievului (Fotografia cu ţinuta originală este de la învestirea preşedintelui Donald Trump, în ianuarie 2025 – n.r.).

Revista Business in Ukraine a observat că „în această seară, pe reţelele sociale, Melania Trump este foarte iubită” după anunţul că SUA vor trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina. Revista a reprodus pe Facebook un meme vechi în care apar trei personaje desenate de tip caricatură ce poartă caschete şi şepci militare. Imaginea este folosită pentru a desemna un politician sau o celebritate occidentală care susţine sau este prietenos cu Ucraina. Cele trei personaje îi dau Melaniei un chipiu decorat cu steagul Ucrainei.

Un alt meme o arată pe prima-doamnă stând în spatele soţului său în Biroul Oval, în timp ce acesta semnează un decret prezidenţial. Explicaţia la fotografie spune: „Sora Melania din Bene Gesserit” – o referire la puternica, secreta şi influenta comunitate de surori din cartea science fiction Dune a lui Frank Herbert.

Europaramentarul PMP Eugen Tomac, întâlnire cu vicepremierul moldovean Mihai Popşoi: Alegerile din această toamnă vor fi cruciale. Miza este uriaşă. Rusia va încerca din toate puterile să readucă Republica Moldova în sfera sa de influenţă

Consiliul Concurenţei a câştigat procesul cu CLAAS Regional Center Europe şi CLAAS Global Sales, pe care le amendase acum cinci ani cu 86,1 milioane lei