UE anunţă, la summitul de la Kiev, un nou ajutor în valoare de 3,5 mld. € destinat Ucrainei. Uniunea va încerca să se pună de acord asupra altei anvelope militare, la summitul de la 6 martie. Ţările nordice şi baltice se angajează să-şi crească ajutorul

Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a anunţat luni, la summitul de la Kiev, la marcarea a trei ani de la invazia Ucrainei de către Rusia, un ajutor în valoare de 3,5 miliarde de euro destinat Kievului.

Acest ajutor ”va veni încă din martie”, a anunţat preşedinta Comisiei.

 

Liderii europeni urmează să încerce să ajungă la un acord cu privire la o nouă anvelopă militară destinată Ucrainei la un summit special convocat la 6 martie la Bruxelles, a anunţat tot luni şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas.

Uniunea Europeană (UE) încearcă să-şi sporească susţinerea Kievului ca răspuns la negocierile între Statele Unite ale lui Donald Trump şi Rusia lui Vladimir Putin cu privire la Ucraina.

Kaja Kallas a propus la Cei 27 să se angajeze să furnizeze armament suplimentar imediat ce este posibil – rachete, sisteme de apărare antiaeriană şi obuze de artilerie.

Miniştrii de Externe din UE reuniţi la Bruxelels ”au susţinut larg” această nouă iniţiativă, a dat asigurări şefa diplomaţiei europene.

”Detaliile, mai ales sumele, vor fi decise şi discutate la summitul european extraordinar de la 6 martie”, a anunţat ea.

”Rezultatul războiului va avea efecte fundamentale şi durabile asupra securităţii europene şi transatlantice”, au avertizat într-un comunicat comun preşedinţii Finlandei, Letoniei, Lituaniei şi Ucrainei şi premierii Danemarcei, Estoniei, Islandei, Norvegiei şi Suediei.

Acest grup de ţări se angajează să ofere o susţinere suplimentară Ucrainei, prin ”furnziarea de echipamente şi o formare a unei unităţi modulabile de mărimea unei brigăzi”, prin investiţii în industria apărării ucrainene.

Norvegia a anunţat – separat – că vrea să aloce suma de 3,5 miliarde de coroane norvegiene (300 de milioane de euro) în vederea unor achziţionări de la industria ucraineană a apărării.

Alte 600 de milioane de coroane norvegiene vor fi alocate cumpărării de drone şi dezvoltării tehnologiei dronelor Ucrainei.

Aceste anunţuri au avut loc în timp ce liderii acestor ţări s-au reunit la un summit, la Kiev, cu lideri ai altor ţări europene, pentru a-şi reitera susţinerea Ucrainei, la marcarea a trei ani de război.

Victor Negrescu, la 3 ani de la declanşarea războiului în Ucraina: Pentru România, acest război nu este ceva îndepărtat, ne afectează direct şi avem obligaţia să fim la masa negocierilor de pace, pentru siguranţa noastră şi pentru viitorul regiunii

George Zafiu, Ramona Dumitrescu şi Andrei Tudorache, prezentatorii noului matinal de la Radio Impuls