in ,

UE condamnă atacurile iraniene împotriva Bahrainului și cere Iranului să respecte acordul convenit cu SUA

UE condamnă atacurile iraniene împotriva Bahrainului și cere Iranului să respecte acordul convenit cu SUA

Uniunea Europeană a condamnat sâmbătă seara ultimele atacuri iraniene împotriva Bahrainului și a cerut Iranului să ‘respecte pe deplin’ memorandumul de înțelegere pentru a pune capăt războiului semnat săptămâna trecută cu Statele Unite, informează duminică EFE.

‘Uniunea Europeană condamnă cu fermitate ultimele atacuri cu drone iraniene îndreptate împotriva Bahrainului. Ne exprimăm solidaritatea deplină cu Bahrainul’, se arată într-un comunicat al purtătorului de cuvânt al Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE).

Purtătorul de cuvânt a adăugat că atacurile Iranului ‘sunt inacceptabile și nejustificate și constituie încălcări ale dreptului internațional’.

De asemenea, el a îndemnat Teheranul să ‘înceteze imediat atacurile împotriva statelor vecine, să respecte pe deplin memorandumul de înțelegere semnat recent și să implementeze integral Rezoluția 2817 a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite’.

Guvernul din Bahrain a afirmat că a fost atacat de ‘mai multe drone iraniene’, în timp ce Teheranul a susținut că ținta au fost ‘baze americane’.

La rândul său, Iranul a acuzat din nou duminică SUA că încalcă acordul după noile bombardamente americane asupra unor instalații de pe coasta de sud a Iranului și și-a reafirmat hotărârea de a răspunde militar la orice agresiune.

Acestea sunt primele atacuri lansate de ambele părți de la semnarea, pe 17 iunie, a unui memorandum de înțelegere între Washington și Teheran pentru a pune capăt ostilităților și a garanta libera navigație prin strâmtoarea Ormuz, în timp ce negociază un acord final privind programul nuclear iranian.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Un militar rus, Aleksandr Lunin, îl ameninţă pe Putin cu o insurecţie militară, dacă nu-l primeşte la Kremlin pentru a vorbi despre abuzuri din armată, la trei ani de la insurecţia abandonată a lui Prigojin

Nicușor Dan: Pogromul din iunie 1941 rămâne o cicatrice adâncă în istoria și conștiința națională

Nicușor Dan: Pogromul din iunie 1941 rămâne o cicatrice adâncă în istoria și conștiința națională