UE interzice marca „TurkAegean” la cererea Greciei. Atena susţine că aceasta reflectă ambiţii geopolitice

Uniunea Europeană a interzis marca „TurkAegean” pentru campaniile turistice turceşti, în urma unei solicitări a Greciei. Atena a intentat un proces împotriva utilizării sloganului, susţinând că marca „TurkAegean” reflectă ambiţii geopolitice. Suveranitatea teritorială în Marea Egee a fost o problemă controversată între Grecia şi Turcia, ale căror economii se bazează foarte mult pe turism, relatează POLITICO.

Oficiul pentru Proprietate Intelectuală al UE (EUIPO) a anulat marca ce fusese înregistrată de Organizaţia Turistică Turcă pentru a fi utilizată în cadrul UE, potrivit unei hotărâri anunţate de presa elenă.

Deşi ambele state sunt aliate în cadrul NATO, Atena şi Ankara sunt în dezacord de zeci de ani cu privire la o serie de subiecte, cum ar fi Ciprul, frontierele maritime şi revendicările asupra platoului continental.

Suveranitatea teritorială în Marea Egee a fost o problemă controversată între cele două ţări vecine, ale căror economii de vară se bazează foarte mult pe turism.

Marca „TurkAegean”, înregistrată iniţial de Oficiul pentru Proprietate Intelectuală al UE în decembrie 2021, a declanşat o reacţie de respingere din partea politicienilor eleni de top în vara următoare, după ce Turcia a lansat campania turistică „Coasta fericirii turceşti”.

Grecia a intentat un proces împotriva utilizării sloganului, susţinând că marca „TurkAegean” reflectă ambiţii geopolitice.

„Ne afirmăm drepturile cu toată forţa şi prin toate mijloacele legale”, a comentat vineri seara ministrul elen al dezvoltării, Takis Theodorikakos.

Autorităţile turce au acum la dispoziţie două luni pentru a contesta decizia EUIPO şi patru luni pentru a prezenta în scris motivele contestaţiei.

Între timp, Comisia de judecată şi apel în materie de mărci comerciale a Oficiului Statelor Unite pentru brevete şi mărci comerciale (USPTO) a solicitat Turciei clarificări suplimentare cu privire la alegerea termenului „TurkAegean”, potrivit ziarului grec Kathimerini. Turcia ar fi primit un termen de 20 de zile pentru a furniza agenţiei americane clarificările solicitate.

Experţii anticipează că soluţionarea acestui caz ar putea dura încă 2-3 ani.

VIDEO Proteste violente în China: autoritățile sunt acuzate că au mușamalizat un caz scandalos

Familie din Timişoara care a rămas înzăpezită cu maşina în zona montană Şaua Jigoria, ajutată de jandarmi – FOTO, VIDEO