Bruxellesul a propus vineri prelungirea cu un an – până în martie 2028 – a protecţiei acordate refugiaţilor ucraineni în Uniunea Europeană (UE), însă vrea ca de-acum să-i excludă pe bărbaţii aflaţi la vârsta la care pot lupta, relatează AFP.
Peste 4,4 milioane de ucraineni care au fugit din calea războiului cu Rusia beneficiază în prezent de acest statut unic, care le permite un sejur, să muncească şi să aibă acces la ajutoare în UE.
Ei trăiesc în principal în Germania, Polonia şi Cehia.
Acest statut – lansat pentru prima oară în primăvara lui 2022 – este prelungit în fiecare an, iar Bruxellesul propune această prelungire a cincea oară, deoarece războiul este în curs.
”Pe măsură ce războiul continuă, susţinerea noastră trebuie să continue şi ea”, a pledat comisarul european însărcinat cu Migraţia, Magnus Brunner.
Însă state membre UE încep să dea semne de nerăbdare faţă de acest conflict fără un sfârşit evident.
Anul trecut, Bruxellesul a lansat o reflecţie cu privire la viitorul acestui statut şi a încurajat statele membre UE să permanentizeze statutul celor care rămân în Europa şi să pregătească primele întoarceri în Ucraina.
Propunerea prezentată vineri merge un pic mai departe.
Acest statut urmează să le fie refuzat în curând bărbaţilor care se află la vârsta la care pot lupta şi care depun prima cerere.
Sunt discrimnaţi aceşti bărbaţi?
Cu sigiranţă nu, răspunde comisarul Magnus Brunner.
”Acesta este un lucru pe care ucrainenii ni l-au cerut să-l facem”, a anunţat el într-o conferinţă de presă la Bruxelles.



