Corpul de Control Financiar al Cluburilor UEFA (CFCB) a anunţat sancţiuni pentru CFR Cluj, după ce a încheiat verificarea datoriilor restante pentru sezonul 2025/26. Au fost sancţionate şapte cluburi pentru obligaţii restante faţă de alte cluburi, angajaţi şi/sau autorităţile sociale şi fiscale.
Dinamo Batumi (GEO) avea datorii restante în sezonul 2025/26 şi, prin urmare, Camera I a CFCB a aplicat excluderea prevăzută în decizia sa anterioară luată în martie 2025. Această decizie a fost contestată în faţa Camerei de Apel a CFCB. Aceasta din urmă a respins apelul clubului şi a confirmat decizia Camerei I de a exclude clubul din următoarea competiţie de cluburi UEFA pentru care s-ar califica în următoarele trei (3) sezoane, începând cu 2026/27. Cazul poate fi încă contestat în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv.
În plus, CFCB a impus următoarele amenzi cluburilor:
• CFR 1907 Cluj (ROU) – 200.000 €
• FC Ballkani (KOS) – 200.000 €
• FK Budućnost Podgorica (MNE) – 95.000 €
• FC Ordabasy Shymkent (KAZ) – 75.000 €
• FK Sarajevo (BIH) – 20.000 €
• Athletic Club (ESP) – 10.000 €
Din cauza circumstanţelor agravante, şi anume recidiva şi/sau datoriile restante de peste 90 de zile, următoarelor patru cluburi li s-a impus, de asemenea, o excludere cu suspendare de la participarea la următoarea competiţie UEFA pentru care se vor califica:
• CFR 1907 Cluj (ROU) şi FC Ballkani (KOS), excluderea este suspendată pentru o perioadă de probă de două sezoane şi va fi aplicată în cazul în care cluburile vor avea restanţe de plată în sezoanele 2026/27 şi 2027/28;
• FK Budućnost Podgorica (MNE) şi FC Ordabasy Shymkent (KAZ), excluderea este suspendată pentru o perioadă de probă de un sezon şi va fi aplicată numai dacă cluburile au datorii restante în sezonul 2026/27.



