Ultimă oră: Armata Română intervine în zonele inundate din România (FOTO)

„În ultimele 72 de ore, zeci de militari din Batalionul 22 Vânători de Munte și din subunități ale Statului Major al Forțelor Aeriene și Comandamentului Logistic Întrunit au intervenit cu mijloace tehnice, în localitățile Băcel, Lunca Mărcușului și Dobârlău, din județul Covasna, pentru sprijinirea populației afectate de inundații.

Misiunile s-au desfășurat la solicitarea structurilor autorităților locale cu atribuții în domeniul intervenției în situațiile de urgență.

În cursul zilei de vineri, 30 mai, misiunile de intervenție cu personal și mijloace tehnice sunt în desfășurare în localități din județul Covasna, pentru a limita pagubele produse de inundaţii.

Structurile MApN sunt pregătite să intervină, în orice moment, cu mijloace tehnice și personal, la solicitarea autorităților competente, în zonele afectate de inundații”, transmite Armata Română.

Cod roșu pe Râul Negru în Covasna

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o avertizare Cod roşu de viituri, valabilă până sâmbătă dimineaţa pe Râul Negru, din judeţul Covasna.

Potrivit hidrologilor, până sâmbătă, la ora 8:00, pe fondul Codului roşu, se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare. pe râul Râul Negru – sectorul aval confluenţă cu râul Covasna.

De asemenea, până pe 31 mai, la ora 16:00, va fi Cod portocaliu de fenomene hidrologice importante pe râurile: Olt – bazin amonte S.H. Sebeş Olt (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu) şi Miletin (afluent al râului Jijia) – judeţele Botoşani şi Iaşi.

Un Cod galben de inundaţii va expira sâmbătă la ora 00:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni, Niraj (judeţele: Harghita, Mureş şi Bistriţa-Năsăud), râul Mureş – sector aval S.H. Glodeni – amonte S.H. Ocna Mureş (judeţele: Mureş şi Alba), Târnava (judeţele: Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu şi Alba), Olt – bazin amonte S.H. Sebeş Olt şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt – amonte de Acumularea Ioneşti (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Târgovişte şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Târgovişte – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Prahova şi Ialomiţa), Buzău (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău, Prahova şi Brăila), Bistriţa – afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval S.H. Frumosu (judeţele: Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş – bazin amonte S.H. Ghimeş Făget şi afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval S.H. Ghimeş Făget (judeţele: Harghita, Bacău, Covasna şi Vrancea) şi Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Putna – bazin amonte S.H. Colacu (judeţul Vrancea), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Siret – pe sectorul aval confluenţă cu râul Trotuş (judeţele: Vrancea şi Galaţi) şi Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi).

IGSU: „Aproximativ 300 de gospodării din Covasna, inundate şi peste 300 de persoane rămân evacuate în Covasna, Braşov şi Botoşani/ Peste o mie de persoane din Bacău şi Neamţ, în continuare izolate în ce priveşte accesul rutier”

Aproximativ 300 de gospodării din judeţul Covasna au fost inundate după revărsarea unor râuri, cele mai afectate localităţi fiind Boroşneu Mare, Băcel şi Lunca Mărcuşului, arată bilanţul oferit, vineri, de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), relatează News.ro.

Din cauza inundaţiilor, peste 300 de persoane rămân evacuate în Covasna, Braşov şi Botoşani, în timp ce peste o mie de persoane din judeţele Bacău şi Neamţ sunt izolate în ce priveşte accesul rutier.

Potrivit IGSU, în intervalul 29 mai, ora 07.00 – 30 mai, ora 07.00, au fost înregistrate efecte ale fenomenelor hidrometeorologice în 35 de localităţi din 13 judeţe (Argeş, Bacău, Braşov, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Harghita, Iaşi, Neamţ, Prahova, Suceava, Vaslui, Vrancea), unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din 344 de gospodării, de pe o stradă, precum şi pentru degajarea unui copac prăbuşit pe carosabil.

În judeţul Covasna, cele mai afectate localităţi sunt Boroşneu Mare, Băcel şi Lunca Mărcuşului, unde aproximativ 300 gospodării sunt inundate ca urmare a revărsării râurilor din zonă.

De asemenea, 1.087 de persoane din localităţile Ciugheş (Bacău – 1.060) şi Îngăreşti (Neamţ – 27) rămân izolate rutier, însă acolo se poate face accesul pietonal şi cu autovehicule de teren.

În localitatea Boroşneu Mare din judeţul Covasna se deversează apa în continuare controlat, prin 2 breşe (una realizată în 27 mai şi una realizată în 28 mai) în digul de apărare al pârâului Zagon, pe aproximativ 800 hectare de teren arabil şi păşune.

”În această dimineaţă, 309 persoane rămân în continuare evacuate, astfel: Covasna – 300 (Băcel, Chichiş, Lunca Mărcuşului, Boroşneu Mare); Botoşani – 2 (Coşula); Braşov – 7 (Podul Olt). În prezent, nu sunt semnalate persoane blocate sau urgenţe medicale ce nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor meteorologice”, a transmis IGSU.

La momentul raportării, erau sunt intervenţii în desfăşurare în judeţele Braşov şi Covasna.

Prefectul judeţului Covasna afirmă că apele Râului Negru sunt în scădere şi ”sunt şanse mari” să nu mai existe pagube în urma inundaţiilor

Prefectul judeţului Covasna, Ráduly István, afirmă că apele Râului Negru au început să scadă cu câţiva centimetri, astfel că sunt ”şanse mari să nu mai existe alte pagube în urma inundaţiilor”. El le-a mulţumit tuturor celor care au fost la baraj, lucrând prin ploaie, apă, vânt şi noroi pentru a minimiza pagubele.

Prefectul de Covasna a declarat, într-un comunicat de presă, că pericolul nu a trecut şi ar putea dura zile, în unele locuri săptămâni, pentru ca apa să se retragă complet, dar partea cea mai grea a trecut.

”Doresc să le mulţumesc tuturor celor care au fost pe dig, în special cetăţenilor care au înţeles că fiecare este stăpânul propriului destin, care au fost noaptea pe dig şi ziua la locul de muncă. Mulţumesc reprezentanţilor autorităţilor, pompierilor, jandarmilor, poliţiştilor, militarilor, care au fost alături de cei aflaţi în dificultate”, a afirmat prefectul, care a fost el însuşi la dig, supraveghind şi coordonând personal lucrările, relatează News.ro.

Potrivit comunicatului, începând de vineri dimineaţă, nivelurile tuturor apelor curgătoare scurte din judeţul Covasna au scăzut semnificativ. Cu toate acestea, Oltul şi Râul Negru rămân la cote înalte, dar vârful valului de inundaţii a trecut şi pe aceste râuri şi se aşteaptă la o scădere lentă, dar constantă, având în vedere că se ameliorează şi vremea, de sâmbătă.

Astfel, vineri dimineaţă, la ora 8.00, cota Râului Negru era de 430 de centimetri la Reci, cu 4 centimetri mai puţin decât la ora 7.00, şi de 585 de centimetri la Chichiş, cu un centimetru mai puţin decât cu o oră mai devreme.

Prefectul a precizat că primăriile, cu o justificare corespunzătoare, pot solicita ajutor de la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, care ar putea oferi chiar materiale de construcţii şi alte ajutoare pentru repararea caselor din comună.

Ploile de la începutul săptămânii au provocat o serie de probleme în judeţul Covasna, în special de-a lungul Râului Negru şi al afluenţilor săi, precum şi în zona Baraolt. Evaluarea pagubelor este în curs de desfăşurare.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Andrew Tate face praf autoritățile din Marea Britanie: ‘Nu vă lăsați mințiți. Ei nu dau doi bani pe siguranța femeilor’

MApN celebrează curajul prin zâmbetele copiilor militarilor răniți sau căzuți