Iranul a pus în aplicare restricții privind zborurile marți, când a lansat rachete asupra Israelului, într-un atac la care Israelul a promis să răspundă.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că, la aproape un an de la atacurile Hamas asupra Israelului, ţara sa luptă acum pe şapte fronturi, relatează CNN.
„Astăzi, Israelul se apără pe şapte fronturi împotriva duşmanilor civilizaţiei”, a spus el sâmbătă. El a precizat că acestea includ Hezbollah, susţinut de Iran, în nord, Hamas în Gaza, Houthis în Yemen, „teroriştii” din Cisiordania şi miliţiile şiite din Irak şi Siria.
„Şi luptăm împotriva Iranului, care săptămâna trecută a tras peste 200 de rachete balistice direct către Israel şi care se află în spatele acestui război pe şapte fronturi împotriva Israelului”, a declarat Netanyahu, informează News.ro.