Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’ (UMFCD) din București lansează unitatea de învățământ preuniversitar ‘Școala din spital’, un proiect destinat copiilor și elevilor internați pe perioade îndelungate, care le permite continuarea studiilor pe durata tratamentelor medicale și contribuie la prevenirea riscului de abandon școlar.
Potrivit unui comunicat transmis, duminică, AGERPRES, evenimentul oficial de lansare va avea loc luni, în Sala de Consiliu a Facultății de Medicină din cadrul UMF ‘Carol Davila’, la eveniment fiind așteptați reprezentanți ai instituțiilor implicate în dezvoltarea și implementarea proiectului, printre care Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar, UMF ‘Carol Davila’, spitalele partenere, precum și cadrele didactice care vor desfășura activitățile educaționale.
‘Școala din spital – UMF Carol Davila’ urmărește să asigure continuitatea parcursului educațional pentru elevii care, din cauza unor afecțiuni medicale și a perioadelor prelungite de spitalizare, nu pot participa la cursurile desfășurate în unitățile de învățământ de care aparțin, menționează sursa citată.
Conform comunicatului, procesul educațional va fi susținut de cadre didactice selectate prin Corpul Național al Profesorilor pentru ‘Școala din spital’. Activitățile vor fi organizate în concordanță cu programa școlară națională, dar adaptate stării de sănătate, nivelului de pregătire și capacității de efort a fiecărui elev internat.
‘Beneficiarii activității din cadrul Școlii din spital – UMF Carol Davila sunt copiii și elevii internați în cele zece spitale partenere din Capitală: Institutul Clinic Fundeni, Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ‘Alessandrescu-Rusescu’, Institutul Oncologic ‘Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu’, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ‘Grigore Alexandrescu’, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ‘Maria Sklodowska Curie], Centrul Național Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie pentru Copii ‘Dr. Nicolae Robănescu’, Spitalul Clinic de Psihiatrie ‘Prof. Dr. Alexandru Obregia’, Spitalul Clinic de Urgență ‘Bagdasar-Arseni’, Spitalul Clinic de Copii ‘Dr. Victor Gomoiu’, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale ‘Dr. Victor Babeș”, arată UMFCD.
‘Înființarea Școlii din spital sub egida universității noastre reprezintă un act de profundă responsabilitate socială și academică, prin care ne asumăm activ sprijinirea comunității în momentele ei cele mai vulnerabile. Prin acest proiect cu un puternic impact social și umanitar, ne asigurăm că tinerii pacienți nu sunt privați de dreptul la educație din cauza problemelor de sănătate și le oferim o punte de legătură cu normalitatea, chiar de pe patul de spital’, a declarat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’ din București, citat în comunicat.
Prin acest demers, UMF ‘Carol Davila’ își propune să contribuie la menținerea legăturii copiilor și elevilor spitalizați cu procesul educațional, oferindu-le posibilitatea de a-și continua studiile într-un cadru adaptat nevoilor medicale și educaționale.

