UMF ”Carol Davila”: Masă rotundă privind interconectarea cercetării, predării şi practicii medicale în universităţile de profil

Necesitatea elaborării unor recomandări pentru politici şi practici la nivel instituţional şi naţional pentru a construi parteneriate strategice în dezvoltarea cercetării, educaţiei şi practicii medicale la nivel universitar este concluzia unei mese rotunde care s-a desfăşurat, joi, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila”.

Evenimentul „Educaţia medicală şi cercetarea în politicile de cercetare din România”, derulat în cadrul proiectului Alliance4Life Bridging the Research and Innovation Gaps in Life Sciences (A4L_BRIDGE), a vizat analizarea dificultăţilor legate de interconectarea cercetării, predării şi practicii medicale în instituţiile universitare din domeniul sănătăţii.

„Atunci când discutăm despre evoluţie şi progres în sănătate, vorbim şi despre pilonii principali care stau la baza performanţei academice şi anume: resursa umană înalt calificată, tehnologii de top, proiecte avansate de cercetare ştiinţifică, digitalizare şi, mai nou, aplicabilitatea inteligenţei artificiale, centre medicale moderne. Pentru îndeplinirea acestor criterii suntem condiţionaţi (…) de programele sustenabile de investiţii pe termen mediu şi lung şi care să confere predictibilitate în dezvoltarea oricărui domeniu de activitate. (…) Educaţia, cercetarea şi, mai ales, sănătatea trebuie să reprezinte priorităţi reale în evoluţia, progresul şi, nu în ultimul rând, securitatea şi siguranţa oricărui popor”, a declarat rectorul UMF, Viorel Jinga.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti este partener al consorţiului Alliance for Life Sciences, care îşi doreşte să reducă decalajele de inovare şi cercetare dintre Europa de Est şi cea de Vest.

Proiectul A4L_BRIDGE are ca obiectiv creşterea competitivităţii şi a capacităţii de inovare, urmărind totodată implementarea reformelor instituţionale necesare pentru a facilita transpunerea rezultatelor cercetării în domeniul sănătăţii în aplicaţii biomedicale utile societăţii.

Consorţiul Alliance for Life reuneşte 12 instituţii şi universităţi de top din 11 ţări din Europa Centrală şi de Est (Cehia, Slovacia, Slovenia, Croaţia, Serbia, Polonia, Lituania, Estonia, Ungaria, Bulgaria şi România), având ca obiectiv reducerea decalajului dintre Europa de Est şi cea de Vest în ceea ce priveşte cercetarea şi inovarea în domeniul sănătăţii.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti a devenit parteneră în anul 2021, prin proiectul „Reducerea decalajului dintre cercetare şi inovare în Uniunea Europeană”, proiect finalizat la începutul acestui an. AGERPRES/(AS – autor: Livia Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)

Sursa: www.agerpres.ro

Rafila spune că rezultatele cercetării în domeniul medical trebuie să fie puse în practică

Ministrul Agriculturii: Este nevoie de o intervenţie a Comisiei Europene în privinţa importurilor ucrainene de ouă şi carne de pasăre