„Cursuri de limba rusă pentru cei care vor să își perfecționeze cunoștințele deja dobândite! Profită acum de șansa de a învăța limba rusă, cu profesori nativi la Clubul Rus. Înscrie-te rapid și simplu. Vârsta – de la 14 ani. Avem cursuri atât pentru începători, cât și pentru cei care doresc să își perfecționeze cunoștințele deja acumulate; Profesori nativi, cu o mare experiență în predarea limbii ruse ca limbă străină. Metode interactive de predare și multe altele vă așteaptă la cursurile noastre!”, se arată în anunțul distribuit de Ambasada Rusiei în România pe Facebook.
Context
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani
„Cred că ruşii vor ca războiul să se încheie”, a spus Trump.
„Dar cred că au cărţile în mână un pic pentru că au cucerit o mulţime de teritorii, aşa că au cărţile în mână”, a subliniat Trump, care s-a adresat presei în avionul prezidenţial, relatează News.ro.
La mai puţin de o lună de preşedinţie, Trump a răsturnat politica SUA privind războiul, punând capăt unei campanii de izolare a Rusiei cu o convorbire telefonică Trump-Putin şi cu discuţii între înalţi oficiali americani şi ruşi care au exclus Ucraina.
Trump spune că va resuscita acordul cu Ucraina privind mineralele rare, altfel lucrurile nu îl vor face pe Zelenski „prea fericit”
Preşedintele Donald Trump a declarat că secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a fost tratat „destul de nepoliticos” în timpul unei vizite recente la Kiev, unde o afacere cu minerale rare a fost respinsă de Ucraina, relatează CNN.
Trump a declarat că va resuscita acordul sau lucrurile nu îl vor face pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski „prea fericit”, solicitând din nou alegeri în naţiunea care funcţionează sub legea marţială.
„Scott Bessent s-a dus de fapt acolo şi a fost tratat destul de nepoliticos, pentru că, în esenţă, i-au spus nu şi Zelenski dormea şi nu era disponibil să-l întâlnească”, a declarat Trump miercuri seară în Air Force One. „A călătorit multe ore cu trenul, care este o călătorie periculoasă, şi vorbim despre secretarul Trezoreriei. S-a dus acolo pentru a obţine semnarea unui document, iar când a ajuns acolo, s-a întors cu mâna goală. Ei nu au vrut să semneze documentul”.
Trump a spus, prin contrast: „Pentru Europa, ei dau banii înapoi. Este un împrumut”.
Întrebat dacă ar putea resuscita acordul, Trump a spus: „Da, cred că voi resuscita acea înţelegere, ştii, vom vedea ce se întâmplă, dar voi resuscita sau lucrurile nu-l vor face prea fericit. Şi uite, este timpul pentru alegeri”.
Trump a sugerat din nou că ajutorul american pentru Ucraina nu este contabilizat.
„Aş dori să aflu toţi banii pe care i-am trimis în Ucraina. Unde sunt aceştia?” a spus Trump.
Potrivit CNN, Trump a afirmat în mod fals că Zelenski „admite că jumătate din banii pe care i i-am trimis ‘LIPSESC’”. Zelenski nu a făcut o astfel de recunoaştere. Mai degrabă, el a contestat afirmaţiile exagerate cu privire la sumele de bani primite de Ucraina din partea SUA.
Vorbind mai pozitiv despre discuţiile cu Rusia, Trump a spus: „Pot să vă spun că ne înţelegem foarte bine cu Rusia. Vom face cu Rusia ceva ce el nu a putut face. Am putea încheia o înţelegere cu Rusia pentru a opri uciderea a potenţial milioane de oameni în plus”.
Retragerea soldaților americani din România – scenarii avansate
Statele Uniunii Europene sunt îngrijorate de faptul că Rusia, în cursul procesului de negociere cu Statele Unite, ar obține retragerea trupelor americane de pe teritoriul țărilor situate pe flancul estic al continetului, informează Financial Times (FT). Vorbim despre posibila retragere a aproximativ 20.000 de soldați americani trimiși în Polonia, România, Letonia, Lituania și Estonia de către președintele american Joe Biden în 2022.
Hurezeanu, despre schimbarea sferelor de influență ale Rusiei: Nu există intenție confirmată
Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, spune, joi,că nu este la curent cu informațiile transmise de șeful cancelariei prezidențiale, Cristian Diaconescu, privind negocierile de la Riad dintre Rusia și SUA, informează Mediafax. El spune că România trebuie să facă tot ce trebuie să nu ajungă în sfera de influență a Rusiei.
Diaconescu a afirmat într-o emisiune televizată că Rusia ar fi cerut – în discuțiile cu SUA din Arabia Saudită – încheierea unei noi înțelegeri privind „sferele de influență”, așa cum s-a întâmplat în Ialta în 1945.
Șeful Diplomației de la București a negat, însă, categoric că se poate întâmpla acest scenariu, iar România să intre din nou în sfera de influență a Rusiei: „Nu. Suntem membri ai Alianței Nord-Atlantice și ai Uniunii Europene, cu baze militare americane în Dobrogea și cu o prezență militară și cu tratate sigure de parteneriat strategic în Uniunea Europeană, cu Statele Unite în NATO. Sunt garanțiile deja existente, consemnate din parteneriatul strategic bilateral și ca aliați ai Alianței Nord Atlantice”.
Întrebat care ar trebui să fie poziția României în legătură cu această schimbare a sferelor de influență, ministrul de Externe a spus: „Nu avem o poziție a unei schimbări inexistente. Încă nu există niciun fel de intenție confirmată că sferele de influență pot fi schimbate sau din redistribuite.”
De asemenea, el spune că nu are datre că la Riad americanii și rușii au discutat de împărțirea sferelor de influență în Europa
Totdată, chestionat cu privire la afirmația lui Diaconescu potrivit căreia România a fost deja informată de partea americană, Hurezeanu a a menționat că „au existat multe discuții, la Riad și pe alte scene, unde se pregătesc sau au chiar loc negocieri în această fază. Ele nu sunt definitive, secvențele se succed rapid, încă n-avem concluzii și n-avem nici confirmări. Și să înțelegeți asta.”
„Trebuie să facă (România – n.r.) tot ce trebuie să facă (să nu ajungă în sfera de influență a Rusiei – n.r.), (…) respectiv intrarea, ceea ce cerem de la început, în procesul de negociere. Se discută tot timpul (cu administrația Trump – n.r.) tot timpul, pe toate subiectele”, încheie Hurezeanu