in ,

Un agent din Garda Civilă spaniolă, mort în urma unui infarct în timpul dispozitivului legat de hantavirus în Tenerife

Un agent din Garda Civilă spaniolă, mort în urma unui infarct în timpul dispozitivului legat de hantavirus în Tenerife

Un agent al Gărzii Civile (Guardia Civil) a murit în weekend la vârsta de 62 de ani, din cauza unui infarct, în timpul dispozitivului desfăşurat la venirea navei de croazieră MV Hondius în portul Granadilla de Abona, la Tenerife, relatează Euronews.

Dispozitivul a fost activat în vederea gestionării acostării navei, la bordul căreia exista un focar de hantavirus care a provocat mai multe morţi şi contaminări în rândul pasagerilor şi membrilor echipajului.

Garda Civilă participa la operaţiuni de securitate şi coordonare la momentul decesului, duminică, o zi marcată de o activitate intensă a poliţiei şi sanitarilor, pe timpul unei operaţiuni complexe de debarcare şi evacuare a pasagerilor şi echipajului.

Moartea agentului a provocat consternarea colegilor săi şi forţelor de securitate, deoarece a avut loc în cadrul acestui dispozitiv excepţional.

“Vreau să prezint condoleanţele noastre familiei, întregii Gărzi Civile”, a declarat într-o conferinţă de presă în portul Granadilla ministrul Sănătăţii Mónica García.

Sosirea MV Hondius la Tenerife a avut loc în cadrul răspunsului internaţional la focarul de hantavirus de la bordul navei de croazieră, care a condus la evacuarea pasagerilor şi la repatrierea lor în ţările de origine în cadrul unor protocoale sanitare stricte.

Spania a exclus două cazuri suspecte, iar autorităţile internaţionale sunt în continuare vigilente cu privire la alte infecţii confirmate în alte ţări.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a îndemnat la prudenţă şi a subliniat că este vorba despre un focar localizat, care nu este comparabil cu o pandemie.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Virgil Popescu (PNL): Simioane, gestul mâinilor legate ţi se potriveşte perfect. Un om care, întrebat despre democraţie, mimează cătuşe pentru adversarii politici nu face campanie, îşi face autoportretul

MotoGP: Marc Marquez, operat cu succes după accidentul grav suferit în timpul cursei sprint de la Le Mans

MotoGP: Marc Marquez, operat cu succes după accidentul grav suferit în timpul cursei sprint de la Le Mans