Un american dispărut a reapărut în Siria. El spune că a fost ţinut în închisoare după ce a intrat în ţară ca pelerin

Un american dat dispărut a fost găsit în Siria, unde spune că a fost ţinut în închisoare luni de zile după ce a intrat în ţară ca pelerin. Localnicii l-au văzut mergând desculţ pe străzile din sudul Damascului. Travis Timmerman a vorbit joi cu mai multe instituţii media, relatează CNN.

Mii de persoane au fost eliberate din închisorile din Siria în această săptămână, după ce rebelii l-au răsturnat de la putere pe fostul preşedinte al ţării, Bashar al-Assad.

Timmerman a declarat pentru CBS News că a fost deţinut într-o închisoare siriană timp de mai multe luni după ce a intrat în ţară fără permisiune, trecând graniţa cu Libanul. El susţine că a decis să călătorească în Siria în „scopuri spirituale”.

Timmerman a povestit că uşa celulei sale a fost spartă luni de doi bărbaţi înarmaţi cu mitraliere. Apoi, a părăsit închisoarea împreună cu un grup mai mare de deţinuţi, pentru a încerca să ajungă în Iordania.

Perioada în care a fost deţinut în închisoarea siriană „nu a fost prea rea”, a mărturisit el, potrivit CBS News. „Nu am fost bătut niciodată. Singura parte cu adevărat rea a fost că nu puteam să merg la baie atunci când voiam. Eram lăsat să ies doar de trei ori pe zi pentru a merge la baie”, a declarat el.

Timmerman a făcut joi comentarii similare la NBC şi la reţeaua de televiziune Al-Arabiya.

O alertă privind dispariţia lui Timmerman a fost postată de poliţia maghiară în august, deşi o postare pe Facebook scrisă de un prieten al familiei spunea că acesta lipsea din iunie. El a fost văzut ultima dată în Budapesta la sfârşitul lunii mai, a precizat poliţia rutieră din statul Missouri într-un buletin de informare a publicului.

Timmerman a lucrat pentru firma de avocatură Goldberg Law Group cu sediul în Chicago, Illinois, timp de aproximativ un an, între 2020 şi 2021, a declarat joi pentru CNN Michael Goldberg, partener al firmei. Era un „tip super drăguţ” şi „foarte inteligent”, a spus acesta.

Atunci când Timmerman a fost găsit în Siria, cei aflaţi pe teren îl căutau şi pe jurnalistul american dispărut Austin Tice, care a fost reţinut în Siria din 2012. Deşi acesta nu a fost încă găsit, guvernul sirian interimar a declarat joi că eforturile de localizare a lui Tice sunt în curs.

Guvernul sirian a confirmat, de asemenea, eliberarea lui Timmerman.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat joi că SUA depun eforturi pentru a aduce înapoi în State „un cetăţean american care a fost găsit chiar astăzi”.

„Nu vă pot da detalii despre ce se va întâmpla exact, cu excepţia faptului că lucrăm pentru a-l aduce acasă, pentru a-l scoate din Siria şi pentru a-l aduce acasă”, a declarat Blinken în cadrul unei conferinţe de presă în Iordania.

Ramona Chiriac: Trebuie să luptăm pentru Europa, pentru ţările noastre, pentru democraţii

VIDEO Bolojan, variantă incredibilă pentru alegeri – Iohannis poate rămâne la Cotroceni până la vară