in ,

Un atac cibernetic ‘extrem de îngrijorător’ afectează clasa politică din Germania

Un atac cibernetic ‘extrem de îngrijorător’ afectează clasa politică din Germania

Amploarea ‘extrem de îngrijorătoare’ a atacului cibernetic asupra aplicației de mesagerie Signal ridică mari semne de întrebare cu privire la securitatea comunicațiilor în cadrul Parlamentului german, a declarat vineri pentru AFP un responsabil parlamentar de la Berlin, după ce un atac cibernetic de anvergură a afectat de asemenea mediile diplomatic, militar și presa din Germania.

Parchetul federal german a declarat că desfășoară o anchetă pentru ‘suspiciuni de spionaj’ încă din februarie.

Rusia este considerată suspectul nr.1, în timp ce Berlinul, principalul furnizor de ajutor militar pentru Kiev, acuză Moscova că desfășoară de ani de zile o campanie de atacuri cibernetice, de spionaj și sabotaje împotriva Germaniei, ceea ce Kremlinul evident dezminte.

‘Amploarea recentului atac cibernetic împotriva aplicației Signal, atât cât se știe în această etapă, este extrem de îngrijorătoare. La ora actuală, nimeni nu poate spune cu certitudine că integritatea comunicațiilor deputaților este în continuare garantată’, a declarat Konstantin von Notz, parlamentar din partea Verzilor în Bundestag (camera inferioară) și expert în probleme de securitate națională.

‘Este imperativ să se obțină rapid certitudinea cu privire la cine a fost afectat, în special datele care au fost efectiv compromise’, afirmă el într-un e-mail trimis AFP.

Spargerea mesageriei Signal s-a făcut prin ‘phishing’, un tip de infracțiune cibernetică în care atacatorii se dau drept o organizație sau o persoana de încredere pentru a obține sau pentru a-l determina pe destinatar să dezvăluie date cu caracter personal, să dea clic pe un link corupt sau să-și furnizeze parola.

Jurnaliști, diplomați și militari din Germania au fost de asemenea vizați de acest atac cibernetic, însă guvernul condus de cancelarul conservator Friedrich Merz a refuzat până în prezent să ofere informații cu privire la amploarea problemei.

Două partide – social-democrații, aflați la putere la Berlin împreună cu conservatorii, și Die Linke (de extrema stângă), în opoziție, au recunoscut că ‘câțiva’ dintre membrii lor au fost vizați de acest atac.

‘Trebuie să ne așteptăm ca numărul real al persoanelor afectate să continue să crească în următoarele zile’, a avertizat Von Notz, cerând serviciilor de informații și poliției să ‘sporească sensibilizarea publicului’.

Făcând apel la o anchetă ‘extrem de riguroasă’, acesta nu a spus în ce măsură partidul său este afectat de acest atac cibernetic.

Întrebați într-o conferință de presă cu privire la atacul cibernetic și implicațiile sale, purtători de cuvânt al guvernului au răspuns în termeni vagi.

Astfel, o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne german a declarat că atacul cibernetic a început în februarie, este ‘încă în desfășurare’ și ‘probabil este efectuat de un actor statal’. Un avertisment în acest sens a fost transmis la 6 februarie, apoi un al doilea, în 17 aprilie.

Acest atac, a recunoscut ea, vizează ‘politicieni, armata, corpul diplomatic și jurnaliști de investigație’.

Scandalul a luat amploare începând de miercuri, când săptămânalul Der Spiegel, citând surse anonime, a dezvăluit că președinta Bundestagului, Julia Klockner, personalitate marcantă a conservatorilor, a fost victima unui astfel de atac phishing.

Klockner este membră a comitetului executiv al CDU (Uniunea Creștin-Democrată), ai cărui membri – inclusiv Friedrich Merz – comunică într-un grup de discuții în Signal, precizează Der Spiegel.

Un purtător de cuvânt al cancelariei germane, Sebastian Hille, a declarat presei vineri că ‘comunicațiile guvernului federal, ale cancelarului federal și miniștrilor federali sunt securizate’.

Von Notz consideră totuși că trebuie de ‘reamintit’ guvernului ‘necesitatea unei consolidări urgente a securității informatice în Germania’, reproșându-i ‘lipsuri, din păcate, masive’, întrucât o reformă constituțională destinată să consolideze serviciile de securitate germane trenează de luni de zile.

Guvernul german nu a acuzat oficial Rusia de atacul cibernetic în curs, dar, potrivit președintelui comisiei parlamentare de supraveghere a Bundestagului, Marc Henrichmann, aceasta ar fi chiar autoarea.

‘Recenta tentativă de phishing lansată din Rusia împotriva unor politicieni și jurnaliști germani este un semnal de alarmă pentru noi toți’, a declarat el într-un e-mail trimis AFP.

Moscova a fost acuzată de numeroase atacuri cibernetice în mai multe țări occidentale. Oficiali germani au fost vizați în mod regulat, cum s-a întâmplat în 2015, când au fost afectate computerele din Bundestag și serviciile cancelarului Angela Merkel.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Un șofer a fost înjunghiat într-o stație GPL din Capitală, în urma unui conflict spontan

Un șofer a fost înjunghiat într-o stație GPL din Capitală, în urma unui conflict spontan

UPDATE Tenis: Carlos Alcaraz a declarat forfait pentru Roland Garros

UPDATE Tenis: Carlos Alcaraz a declarat forfait pentru Roland Garros