in ,

Un bărbat a fost arestat preventiv după ce i-a amenințat cu bătaia pe magistrați în sala de judecată

Un bărbat a fost arestat preventiv după ce i-a amenințat cu bătaia pe magistrați în sala de judecată

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a amenințat un procuror și un judecător cu acte de violență, în timpul desfășurării unor procese la două instanțe din Teleorman.

Conform Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, bărbatul are 33 de ani și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj judiciar și încălcarea solemnității ședinței.

‘Din probele administrate până în acest moment a rezultat că inculpatul a amenințat un procuror și un judecător în timpul a două ședințe de judecată desfășurate la instanțe din județul Teleorman, la un interval de trei zile. Primul incident a avut loc la 13 octombrie 2026, în timpul unei ședințe în care se judeca o propunere de arestare preventivă formulată față de inculpat într-o altă cauză. Pe parcursul ședinței, acesta l-a amenințat în repetate rânduri cu acte de violență fizică pe procurorul care susținea propunerea. Al doilea incident a avut loc la 16 octombrie 2026, în cadrul unei ședințe în care se judeca o cerere de emitere a unui ordin de protecție împotriva inculpatului. De această dată, amenințările cu acte de violență au fost îndreptate împotriva judecătorului care soluționa cauza, iar din afirmațiile inculpatului a reieșit că acesta intenționa să le pună în practică după punerea sa în libertate. În ambele situații, procurorii au reținut că faptele au fost comise în prezența jandarmilor sau a polițiștilor, iar inculpatul a continuat să adreseze amenințări, în pofida avertismentelor repetate ale judecătorilor’, transmite Parchetul într-un comunicat de presă.

În cursul celor două ședințe, bărbatul a adresat injurii magistraților și altor persoane prezente în sală, perturbând desfășurarea procedurilor judiciare.

Cele două infracțiuni de ultraj judiciar au fost reținute în stare de recidivă postexecutorie, în raport cu o condamnare anterioară. La momentul primului incident, inculpatul se afla în arest la domiciliu, măsură preventivă dispusă într-o altă cauză.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fermier reținut de DNA; a mărit ‘din pix’ numărul animalelor deținute pentru a obține subvenții europene

Fermier reținut de DNA; a mărit ‘din pix’ numărul animalelor deținute pentru a obține subvenții europene

Prahova: Explozie neurmată de incendiu într-o locuință din Gorgota; un bărbat a fost rănit

Prahova: Explozie neurmată de incendiu într-o locuință din Gorgota; un bărbat a fost rănit