Un bărbat arestat cu o macetă şi trei cuţite la Capitoliu, înaintea unei vizite a lui Trump şi aducerii trupului neînsufleţit al fostului preşedinte american Jimmy Carter

Un bărbat înarmat cu o macetă şi trei cuţite a fost arestat de către Poliţia Capitoliului cu o zi înainte de aducerea trupului neînsufleţit al fostului preşedinte american Jimmy Carter şi de o vizită a preşedintelui ales Donald Trump la o întâlnire cu senatori republicani, anunţă Poliţia Capitoliului.

Poliţia Capitoliului a anunţat că l-a arestat pe bărbat miercuri, în timp ce trecea prin dispozitivul de securitate la Centrul Vizitatorilor, la Capitoliu, la intrarea în complexul legislativ.

”Ofiţerii noştri au descoperit o macetă în rucsacul bărbatului (…), iar apoi l-au arestat şi au pus maceta în siguranţă”, anunţă ea.

Ea precizează că a găsit şi trei cuţite în rucsac şi publică o fotografie cu cele patru arme albe.

Identitatea şi motivaţiile bărbatului, arestat cu privire la purtarea unor arme periculoase nu au fost dezvăluită în acest stadiu.

Poliţia a anunţat că urmează să depună plângere împotriva suspectului.

”Trei cuţite au fost găsite în rucsac şi o macetă, Controlul de securitate a fost temprar întrerupt în nordul Centrului de Primire a Vizitatorilor la Capitoliu în timp ce anchetăm”, anunţă pe X forţele de ordine.

Zuckerberg, sub tirul propriilor angajaţi: ce decizii interne ale companiei îi nemulțumește pe aceștia

O ipoteza controversată: capul Sfinxului din Egipt ar fi fost locul de aterizare și decolare a unui OZN