Un bărbat care pretindea că are ‘relații’ la conducerea ANAF a fost reținut de procurorii DNA pentru trafic de influență, după ce a fost prins de anchetatori în timp ce primea de la un afacerist suma de 11.000 de euro, bani ceruți în schimbul promisiunii unui tratament ‘favorabil’ din partea Fiscului pentru firmele omului de afaceri, găsite cu nereguli.
‘În perioada mai – septembrie 2026, inculpatul S.L.C. ar fi pretins de la un administrator al mai multor societăți comerciale suma de 11.000 de euro, susținând că are influență asupra unor persoane cu funcții de conducere din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și, prin intermediul acestora, asupra inspectorilor antifraudă care efectuau controale fiscale la societățile administrate de acesta. În schimbul banilor, inculpatul ar fi promis că va determina inspectorii să îi asigure administratorului un tratament favorabil în cadrul controalelor fiscale, precum și informarea sa cu privire la eventualele sesizări către organele de urmărire penală. Facem precizarea că, în urma controalelor fiscale efectuate la societățile respective, ar fi fost stabilite obligații suplimentare de plată către bugetul de stat în cuantum de aproximativ 700.000 de lei. La data de 17 septembrie 2026, inculpatul S.L.C. a primit de la administratorul societății comerciale suma de 11.000 de euro, împrejurare în care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante’, a informat DNA într-un comunicat de presă remis vineri.
Bărbatul a fost plasat de DNA sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile, perioadă în care trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.


