Un bărbat a fost arestat sâmbătă, suspectat de faptul că a furat 44 de sticle de vin de calitate superioară (grand cru) dintr-o proprietate, la Eysines, o comună în departamentul Gironde, în mare parte evacuată din cauza unui incendiu care devastează departamentul, a declarat duminică o sursă din poliţie AFP.
O patrulă de poliţie, angajată în cadrul unor operaţiuni de securizare a locuinţelor evacuate, a controlat sâmbătă, puţin după ora locală 18.00 (19.00, ora României), un bărbat care staţiona în faţa unei proprietăţi prtivate, potrivit acestei surse.
În vehiculul bărbatului, poliţiştii au găsit 44 de sticle de vin de calitate superioară, a precizat sursa.
Sursa citată a calificat acest prejudiciu drept ”important”, însă fără să ofere detalii.
Bărbatul, cunoscut poliţiei şi justiţiei, a fost reţinut şi plasat în arest prevenitv.
O anchetă a fost încredinţată Circumscripţiei Poliţiei Naţionale (CPN).
Eysines, o comună cu aproximativ 25.000 de locuitori, situată în zona metropolitană a Bordeaux, a fost în mare parte evacuată în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Incendiul, care a devastat 42.000 de hectare în Gironde – începând de miercuri – a condus la evacuarea a 220.000 de locuitori şi turişti.



