Parchetul german a anunţat miercuri arestarea unui cuplu căsătorit – de naţionalitate germană -, acuzat de culegere în contul Chinei de informaţii despre tehnologii de vârf de uz militar, relatează AFP.
“Xuejun C. şi Hua S. lucrează pentru serviciul chinez de informaţii”, a anunţat biroul procurorului federal într-un comunicat publicat după aceste arestări şi percheziţii la Munchen.
Potrivit anchetatorilor, cuplul a ţesut legături cu numeroşi cercetători specializaţi “în domeniile aeronautic şi aerospaţial, informatic şi inteligenţei artificiale (AI)” cu scopul de a obţine informaţii despre “tehnologii de vârf de uz militar”.
Potrivit aceleiaşi surse, ei se dădeau drept “interpreţi sau angajaţi ai unui constructor de automobile” pentru a-şi aborda ţintele.
“Unii cercetători au fost atraşi în China sub pretextul de a susţine, contra cost, conferinţe în faţa unui public civil. În realitate, aceste conferinţe se desfăşurau în faţa unor reprezentanţi ai unor întreprinderi publice de armament”, potrivit parchetului.
Anchetatorii nu au precizat de cât timp era activ cuplul şi nu au evocat nici amploarea şi nici sensibilitatea informaţiilor clasificate la care a avut acces cuplul.
Potrivit cotidianului Handelsblatt, bărbatul în vârstă de 55 de ani, este membru al Asociaţiei germano-chineze a Tehnologiei, Educaţiei şi Schimburilor Culturale de la Munchen.
El întreţinea legături strânse cu o universitate chineză, care colaborează cu institute germane de cercetare şi se află în legătură cu cercetarea şi industria apărării chineze, potrivit cotidianului.
China – totodată o rivală şi o clientă a economiei germane – este acuzată de faptul că desfăşoară o campanie de spionaj foarte activă în Germania, iar arestări au loc cu regularitate.
Un deputat CDU, Roderich Kiesewetter, expert în securitate, a declarat Handelsblatt că se teme că acest dosar de spionaj este “doar partea de la suprafaţă a aisbergului, pentru că China acţionează în mod foarte deliberat, cu o perspectivă pe termen foarte lung şi folosind o reţea vastă de soft power”.
În februarie, un cetăţean american, un fost angajat civil al unei baze militare americane din su-vestul Germaniei, a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare – cu executare -, după ce a fost găsit vinovat de faptul că şi-a oferit serviciile spionajului chinez.
În septembrie 2025, justiţia germană l-a condamnat pe Jian Guo, un fost colaborator al unui deputat german sulfuros de extremă dreapta, la patru ani şi nouă luni de închisoare – cu executare – cu privire la spionaj în favoarea Beijingului.
Alesul respectiv, Maximilian Krah, este suspectat de corupţie şi spălare de bani în legătură cu China.
Imunitatea parlamentară i-a fost ridicată tot în septembrie 2025.



