Un fost consilier personal al lui Ponta, susținut de PSD în mai multe funcții publice, intră în echipa lui Bolojan

#image_title

Teodorescu a intrat în Ministerul Justiției încă din 2014, tot în timpul Guvernului Ponta, dar a primit susținere și în mandatul de ministru al lui Florin Iordache.

Teodorescu a fost numit secretar general adjunct al Ministerului Justiției, decizie publicată în Monitorul Oficial pe 8 iulie. Acesta va putea să coordoneze activitatea unor direcții sau servicii din subordinea ministerului, să evalueze angajații, dar, mai important, poate să avizeze acte normative.

Deși a ocupat numeroase funcții publice de-a lungul anilor, nu există un CV actualizat al acestuia în spațiul public. Nici măcar la Ministerul Justiției, unde a activat încă din 2014.

Totuși, potrivit ultimelor date publicate de Senat, Ion Claudiu Teodorescu și-a început cariera politică în calitate de expert parlamentar în anul 2004, la cabinetul lui Victor Ponta.

A ajuns să fie șef de cabinet al acestuia, iar când Ponta a fost numit ministru pentru Relația cu Parlamentul, în 2008, Teodorescu a devenit consilier personal al ministrului. Ulterior, și-a continuat activitatea de consiliere parlamentară până în 2012, fiind un apropiat al social-democraților, notează Digi24.

Din 2010 și până în 2012, Teodorescu a fost membru în mai multe Adunări Generale ale unor companii de stat și a fost președinte al unui Consiliu de Administrație – Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din Gorj.

Apoi, în 2012 a ajuns prefectul județului Gorj, susținut tot de PSD. Poziție ocupată până în 2014, când în timpul Guvernului Ponta a ajuns secretar general adjunct în Ministerul Justiției, unde a și rămas, cu mici pauze.

A fost revocat în decembrie 2015 de către ministra Justiției de la acea vreme, Raluca Prună, din Guvernul Cioloș. Însă la scurt timp, Senatul l-a numit în Consiliul Național de Integritate, la propunerea grupului PSD din Parlament.

S-a întors la Ministerul Justiției în 2017, pe postul de secretar general al MJ, în mandatul de ministru al lui Florin Iordache. În 2020, a fost revocat de Cătălin Predoiu, care l-a reconfirmat pe post în Cabinetul Ciucă doi ani mai târziu. Teodorescu și-a continuat activitatea la MJ și în Guvernul Ciolacu.

Ilie Bolojan a mai făcut o numire – Ana-Smărăndița Irina, în funcția de director de cabinet, cu rang de secretar de stat, în cadrul Cancelariei prim-ministrului. Aceasta provine din rândurile tineretului liberal. În 2022, a fost aleasă prim-vicepreședinte al filialei TNL Sector 1.

Potrivit informațiilor sale din CV, a lucrat la Poșta Română, postul – Head of Strategy Management. Din declarațiile de avere reiese că avea un salariu lunar de aproximativ 2.500 de euro. Anul trecut, a fost membră aproape șase luni în Consiliul de Administrație al EnergoNuclear, companie a Nuclearelectrica.

Anterior, Ana-Smărăndița Irina fusese într-un alt Consiliu de Administrație din domeniul energiei, tot pentru câteva luni – la Nuclearelectricaserv SA.

author avatar
Redactie

“Trebuie să fim prezenţi la nivel local peste tot”. FIFA a deschis un birou în Trump Tower din New York

Ultimă oră: Cutremur în România! Pământul s-a mișcat