Un general amintește de invazia germanilor când avertizează în privința rușilor: ‘Nu constituie o linie Maginot!’

Miniştrii apărării din ţările baltice, cărora li s-a alăturat şi Polonia, au semnat în ianuarie un acord pentru a construi această linie de apărare cu scopul de a „apăra flancul estic al NATO şi a-i priva pe adversarii noştri de libertate de mişcare”. „Aceasta nu este desigur o linie Maginot”, a declarat joi pentru AFP generalul Indrek Sirel, comandantul Diviziei estoniene, referindu-se la linia de fortificaţii construită de Franţa în anii 1930 pentru a încerca să oprească o invazie germană. „Nu trebuie văzută ca o tranşee care ar merge din Golful Finlandei până la Marea Nordului” sau ca „buncăre deja pline cu soldaţi”, a adăugat el.

Trăgând lecţii din conflictul din Ucraina, se acţionează pentru a spori şansele de supravieţuire a combatanţilor pentru ca ei să-şi poată efectua misiunile, potrivit lui.  Pentru aceasta, dacă anumite „instalaţii” vor fi construite, în prezent este vorba înainte de toate de o prepoziţionare a materialelor necesare pentru construirea rapidă a acestora în caz de conflict.

Generalul Sirel nu a precizat ce înţelege prin „instalaţii” destinate să încetinească sau să stopeze un invadator. „Nu cred că în acest stadiu suntem în măsură să luăm decizia de a construi o linie completă, căci o mare parte din aceste terenuri este utilizată de populaţia estoniană, de agricultorii noştri”, a explicat generalul Sirel.

Edificarea acestei linii de apărare baltice se face în „coordonare” cu ministerele de interne ale celor trei state baltice plus Polonia cu scopul de a preveni de asemenea afluxul de migranţi la frontiera de est a Europei, utilizat ca instrument al „războiului hibrid” dus de Moscova, a adăugat el în declaraţia pentru AFP.

Sursa: www.stiripesurse.ro

FC Voluntari, victorie cu CSM Reşiţa, scor 2-0, în Liga 2

Moţiunea de destituire a preşedintelui sud-coreean Yoon Suk Yeol a eşuat