Un instalator descoperă 30 de kilograme de monede de aur, în valoare de 2,3 milioane de euro, în timpul unor reparaţii la o vilă veche, la Viena, pe care urmează să le împartă cu proprietarul casei

Un instalator a descoperit o cutie plină cu monede de aur, în valoare de 2,3 milioane de euro, în timpul unor reparaţii, în subsolul unei vile vechi, în cartierul Penzing, la Viena, scrie Heute.

În timpul intervenţiei, la 11 noiembrie, un instalator a observat o frânghie pe jos, căreia nu i-a dat atenţie.

A doua zi, alt instalator a venit să lucreze pe şantier. 

El a văzut frânghia şi a tras de ea pentru ca să vadă unde duce, însă în zadar. A luat o lopată şi a săpat.

30 DE KILOGRAME DE MONEDE DE AUR

Instalatorul a dat peste o cutie de metal încastrată în beton.

Cutia a fost scoasă afară de către muncitori.

Atunci când au deschis-o, au descoperit înăuntru numeroase monede de aur.

Potrivit bărbatului care a descoperit-o, înăuntrul cutiei se aflau aproximativ 30 de kilograme, o comoară estimată la 2,3 milioane de euro.

Un muncitor prezent la momentul găsirii crede că cutia a fost ascunsă în vilă înaintea celui de-al Doilea Război Mondial.

Proprietarul nu ştia despre comoară. Vila a fost abandonată de către foştii proprietari.

”Este cu adevărat incredibil. Muncesc pe şantiere de la vârsta de 15 ani. Din când în când găsim o monedă, dar o descoprire ca asta este incredibilă”, a declarat el publicaţiei austriece.

Potrivit Codului Civil austriac, instalatorul care a descoperit aurul şi propritarul casei urmează să împartă comoara.

Marcel Ciolacu: Nu am avut niciodată o discuţie politică cu domnul Bolojan/ Este exclus să am eu o înţelegere cu domnul Bolojan!

Cupa Davis: Italia a completat careul semifinalelor după victoria cu Argentina, scor 2-1