Un judecător spaniol a trimis-o în judecată pentru corupție pe Begona Gomez, soția prim-ministrului Pedro Sanchez, și a impus mai multe măsuri, între care confiscarea pașaportului, interdicția de călătorie și obligativitatea de a se prezenta în instanță la fiecare două săptămâni, informează sâmbătă EFE.
Judecătorul Juan Carlos Peinado a emis această hotărâre într-o decizie publicată sâmbătă, în urma unei audieri preliminare care a avut loc luni.
Ancheta se referă la unul dintre cazurile de corupție care vizează familia liderului socialist și foști aliați politici, punând presiune asupra guvernului său de coaliție minoritar.
Cazul implică înființarea unei catedre la Universitatea Complutense din Madrid, codirijată de Gomez, precum și presupusa utilizare a resurselor publice și a relațiilor în scop privat.


