Un lider politic al Hamas a fost ucis în urma unui atac aerian în sudul Fâşiei Gazei. Acesta era la rugăciune împreună cu soţia sa

Salah al-Bardaweel, lider politic al Hamas, a fost ucis după un atac aerian în Khan Younis, din sudul Fâşiei Gaza, au anunţat oficial ai grupării, în timp ce locuitorii au raportat o escaladare a campaniei militare israeliene care a început marţi.

Mass-media pro-Hamas a declarat că atacul aerian l-a ucis pe Bardaweel, care este membru al biroului politic al grupului, şi i-a ucis şi soţia. Oficialii israelieni nu au făcut niciun comentariu imediat, informează Reuters.

Taher Al-Nono, consilierul media al conducerii Hamas, a deplâns moartea lui Bardaweel într-o postare pe pagina sa de Facebook.

După două luni de calm relativ, locuitorii din Gaza au fugit din nou pentru a-şi salva vieţile după ce Israelul a renunţat efectiv la o încetare a focului, lansând marţi o nouă campanie aeriană şi terestră împotriva grupului militant palestinian dominant din Gaza, Hamas.

Exploziile au răsunat în nordul, centrul şi sudul Fâşiei Gaza în primele ore ale zilei de duminică, când avioanele israeliene au lovit mai multe ţinte din aceste zone, în ceea ce martorii au declarat a fi o escaladare a atacului care a început marţi.

Într-un comunicat, Hamas a acuzat Israelul de asasinarea lui Bardaweel, despre care a spus că se ruga împreună cu soţia sa, când o rachetă israeliană a lovit adăpostul lor de corturi din Khan Younis.

„Sângele său, cel al soţiei sale şi al martirilor, vor continua să alimenteze lupta de eliberare şi independenţă. Inamicul criminal nu ne va înfrânge determinarea şi voinţa”, a declarat gruparea.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat în repetate rânduri că principalul obiectiv al războiului este distrugerea Hamas ca entitate militară şi de guvernare. El a afirmat că scopul noii campanii este de a forţa grupul să renunţe la ostaticii rămaşi.

Essam Addalees, şeful guvernului de facto al Hamas, şi Mahmoud Abu Watfa, şeful securităţii interne, au fost printre cei ucişi marţi de loviturile israeliene, pe lângă alţi câţiva oficiali.

Autorităţile sanitare palestiniene au declarat că cel puţin 400 de persoane, dintre care mai mult de jumătate femei şi copii, au fost ucise marţi.

Medicii palestinieni au declarat că un avion israelian a bombardat o casă în oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, rănind mai multe persoane.

Israelul şi-a lansat campania în Gaza după un atac devastator al Hamas asupra comunităţilor israeliene din jurul Fâşiei Gaza, la 7 octombrie 2023, care a ucis aproximativ 1 200 de persoane, potrivit unui bilanţ israelian, şi a dus la răpirea a 251 ca ostatici.

Campania israeliană a ucis peste 49 000 de palestinieni, potrivit autorităţilor sanitare palestiniene, şi a devastat o mare parte din enclava de coastă, lăsând sute de mii de oameni în corturi şi adăposturi improvizate.

Diabetul de tip 2 creşte riscul de cancer hepatic şi pancreatic, conform unor studii recente

Secretele creierului uman: cum o populație misterioasă a lăsat o amprentă nevăzută asupra evoluției noastre