București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara concentrează peste 361.000 de studenți, respectiv 62% din totalul la nivel național, în timp ce oferta publică și privată de locuri de cazare însumează aproximativ 80.000 de locuri, ceea ce înseamnă, în medie, un loc la aproximativ 4,5 studenți, potrivit unei analize realizate de Cushman & Wakefield Echinox.
‘Din oferta identificată, circa 94% din locuri sunt în căminele publice, iar alte 6% reprezintă capacitatea în cămine construite din fonduri private. Cea mai mare concurență pe un loc în căminele studențești se înregistrează în București, cu 5 studenți/loc de cazare, Capitala fiind urmată de Cluj-Napoca, cu 4,5 studenți/loc. În Timișoara raportul este de 4,3 studenți/loc de cazare, iar în Iași 3,4 studenți ‘se bat’ pe un loc într-un cămin public sau privat’, se arată în analiză.
Conform sursei citate, rata de acoperire diferă semnificativ între cele patru centre universitare.
Astfel, cele patru centre universitare au o rată medie de acoperire (număr de locuri în cămine raportat la numărul de studenți) prin cămine publice și private de aproximativ 22%, însă diferențele între orașe sunt semnificative. Iași are cea mai ridicată rată de acoperire, de 28,9%, urmat de Timișoara cu 23,5%, Cluj-Napoca cu 21,9% și București cu 19,7%.
‘În cifre absolute, capitala are cea mai ridicată ofertă din țară, de aproximativ 32.300 de locuri publice și cel puțin 4.700 de locuri private, dar și cea mai numeroasă populație studențească, de 187.677 de persoane. Iași are aproximativ 16.500 de locuri, predominant publice, pentru 57.004 studenți, Cluj-Napoca 14.800 de locuri publice și circa 700 private pentru 70.617 studenți, iar Timișoara 10.700 de locuri, cea mai mare parte publice, pentru 45.749 de studenți’, precizează sursa citată.
Reprezentanții companiei atrag atenția asupra diferențelor dintre piețele locale.
‘Imaginea de ansamblu evidențiază două caracteristici ale pieței locale. Pe de o parte, Iași, Timișoara și Cluj-Napoca au o capacitate în cumulată în căminele publice mai mare decât Bucureștiul. Pe de altă parte, capitala concentrează aproape 90% din locurile private cuantificate la nivelul celor 4 orașe. Acest context sugerează faptul că potențialul pentru noi proiecte de cămine private trebuie analizat diferit de la un oraș la altul. O ofertă mai ridicată de locuri publice nu exclude existența unei piețe pentru produse private cu un standard diferit, însă dimensiunea populației studențești și raportul studenți/loc reprezintă doar o parte din indicatorii ce trebuie luați în considerare. Standardul stocului existent, nivelul chiriilor, localizarea, accesul la transport, serviciile și alternativele de locuire disponibile sunt, de asemenea, extrem de relevante pentru evaluarea fiecărei piețe’, a declarat Vlad Săftoiu, Head of Research Cushman & Wakefield Echinox, citat în comunicat.
Analiza a vizat și principalele centre universitare din Polonia și Cehia.
‘În Polonia există în total, în cele 8 orașe analizate, inclusiv Varșovia, un număr de circa 83.000 de locuri în cămine publice și private, puțin peste capacitatea celor 4 orașe din România menționate anterior (80.000 de locuri), populația studențească din centrele poloneze din Polonia fiind însă de 2,5 ori mai mare (~900.000), ilustrând o competiție mai aprigă în Polonia, la un nivel de aproape 10.8 studenți/loc.
Diferența dintre infrastructura universitară din România și Polonia este dată de proporția dintre locurile publice și cele private, în Polonia căminele private acoperind 23% din total, în timp ce în România ponderea acestora este de sub 10%’, se menționează în document.
În Cehia, situația este mai apropiată de cea observată în marile centre universitare din România. Pe de altă parte, Praga are peste 132.000 de studenți și aproximativ 28.400 de locuri totale, dintre care circa 3.800 sunt private, iar Brno, al doilea cel mai mare centru universitar din Cehia, are 68.200 de studenți și aproximativ 13.600 de locuri predominant publice în cămine.
În ceea ce privește costurile de cazare, analiza indică tarife mai mici în România.
‘În ceea ce privește costul unui loc într-un cămin, studenții români plătesc cele mai mici tarife comparativ cu cei din Polonia și Cehia. Astfel, tarifele în căminele publice din București pornesc de la aproximativ 50 euro/loc/lună și pot ajunge la 80 euro/lună, în timp ce în căminele private costurile pornesc de la mai mult de 100 euro/persoană/lună și pot ajunge spre 300 de euro/persoană/lună. Prin comparație, în Polonia, chiria medie este de aproximativ 190 euro/loc/lună în căminele publice și de circa 550 euro/lună în cele private, pentru toate tipurile de unități. Diferențele de cost reflectă însă și standardele, configurațiile și serviciile diferite oferite de cele două segmente’, se mai arată în analiză.
Oferta de cămine reprezintă însă numai o parte din opțiunile de cazare disponibile studenților.
‘Diferențele dintre România, Polonia și Cehia trebuie privite și prin prisma alternativelor de cazare disponibile. Oferta universitară și proiectele private dedicate studenților reprezintă numai o parte din ecosistemul de locuire, alături de piața generală de închiriere și alte soluții rezidențiale’, precizează sursa citată.
Cushman & Wakefield Echinox este afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, și are o echipă de peste 80 de profesioniști care oferă servicii de consultanță imobiliară investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor.


