Un înalt responsabil irlandez dintr-un puternic cartel al crimei organizate internațional, extrădat în 2025 de Emiratele Arabe Unite, a fost condamnat luni de justiția irlandeză la 24 de ani de închisoare, relatează AFP.
Sean McGovern, de 40 de ani, este primul membru de rang înalt al cartelului Kinahan, cunoscut și sub numele de ”mafia irlandeză”, care este condamnat de justiție.
Cu cartierul general în Dubai, în Emiratele Arabe Unite, această organizație este acuzată de autoritățile americane și europene că desfășoară activități infracționale de mare amploare, în special trafic de droguri și spălare de bani.
Sean McGovern, care era vizat de o așa-numită ”red notice” emisă de Interpol, a fost arestat la Dubai în octombrie 2024, înainte de a fi extrădat în Irlanda în mai 2025.
În martie 2026, el a pledat vinovat la două capete de acuzare pentru conducerea unei organizații criminale, în legătură în special cu uciderea unui irlandez, Noel Kirwan, în 2016.
Luni, Curtea penală specială de la Dublin l-a condamnat la 24 de ani de închisoare.
În cursul procesului, acuzarea a susținut că Sean McGovern a jucat un rol central în coordonarea uciderii lui Noel Kirwan, asasinat în fața casei lui la Dublin. Bărbatul a fost vizat din cauza legăturilor sale de prietenie cu banda rivală Hutch, deși nu era implicat în activitățile infracționale ale acestui grup.
Această crimă a fost ”crudă și nemiloasă” și a fost ”meticulos plănuită”, potrivit judecătorului.
Sean McGovern era de asemenea urmărit penal pentru tentativă de crimă, în 2017, asupra unui membru al acestei bande rivale, James Gately.
Probele prezentate tribunalului includ comunicații criptate, operațiuni de supraveghere, precum și dovezi privind utilizarea unui asasin plătit estonian.
Această afacere se înscrie în contextul unui război lung și violent între cele două bande rivale, Kinahan și Hutch.
Această rivalitate a început după un schimb de focuri într-un hotel în 2016, care s-a soldat cu mai multe victime în Irlanda și în străinătate, și în cursul căruia Sean McGovern însuși a scăpat la limită de o tentativă de asasinat.
”Cooperarea internațională a permis ca criminalul tatălui nostru să fie readus în Irlanda pentru a fi judecat”, și-a exprimat satisfacția fiul lui Noel Kirwan după anunțarea verdictului.
În aprilie anul trecut, Daniel Kinahan, considerat șeful cartelului, a fost arestat la Dubai. Autoritățile irlandeze au cerut extrădarea sa celor din Emiratele Arabe Unite.


