Un nou zăcământ de gaze naturale a fost descoperit în România: Țara noastră dă lovitura în zona energiei

#image_title

Testele efectuate indică o producție zilnică de aproximativ 180.000 de metri cubi de gaze naturale și 25 de metri cubi de condensat, iar investițiile în faza de explorare au depășit 15 milioane de euro.

“Sonda de explorare 1 Spineni, forată până la o adâncime de aproximativ 4.800 de metri, a confirmat prezenţa gazelor naturale şi a condensatului, rezultatele fiind susţinute de testele de producţie. Testele la sonda care a facut descoperirea indică un potenţial de producţie de 180.000 mc de gaze naturale şi 25 mc de condensat pe zi, cu un total 1.300 bep/zi. Prospectul a fost identificat pe baza datelor obţinute în urma studiului seismic 3D Spineni, desfăşurat în 2022 în perimetrul X Craiova. Testele au confirmat că descoperirea este comercială, următorul pas este aprobarea planului de dezvoltare”, se arată în comunicat.

content-image

Potrivit sursei citate, pentru acest proiect onshore, OMV Petrom a investit aproximativ 15 milioane de euro în faza de explorare.

“În 2025, ne propunem să investim 5,8 miliarde lei în Explorare şi Producţie, aproape jumătate din această sumă fiind alocată operaţiunilor onshore în paralel cu avansarea Neptun Deep offshore, un proiect strategic ce implică investiţii semnificative. Continuăm să investim pentru a contrabalansa declinul natural al producţiei din zăcămintele mature şi pentru a explora noi oportunităţi în proximitatea zonelor în care avem deja operaţiuni”, a declarat, în comunicat, Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Explorare şi Producţie.

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 40 milioane bep în 2024.

content-image

Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 de benzinării, sub două branduri – OMV şi Petrom.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Italia avertizează: Rusia devine o amenințare militară tot mai mare pentru NATO

Un motociclist a fost omorât de un urs, pe Transfăgărăşan/ Evenimentul s-a petrecut în zona unui hotel de pe barajul Vidraru/ Trupul bărbatului va fi dus la IML